De câte ori trebuie să se întâmple lucruri importante în țara asta, ies spărieţii patriei să le reamintească ardelenilor că Ardealu-i în pericol. Unii îşi iau sumane cu tricolor la rever, alţii închiriază autocare şi se duc să-şi mănânce fasolea cu cârnaţi tocmai în Secuime – sunt „analizaţi“, toţi, de spilcuiţii care stau prin studiouri şi povestesc cum au citit ei pe Facebook că nu poţi cumpăra o franzelă-n Ardeal dacă nu zici „kenyér“.
Un plagiator ordinar se dă de ceasul morţii că străinii se împotrivesc autostrăzii peste Carpaţi, altul intră-n călduri că nu ne prinde 2018 cu ţara întreagă. Soluţia e, în ochii lor, o Românie a românilor, demnă în a le arăta deştul mijlociu – digitus impudicus, că suntem urmaşii Romei! – soroşiştilor, neromânilor, bruxellezilor în blană de ţurcană.
Baiu-i că nu se întreabă niciunul dintre ăştia ce simte un ardelean când vede la TV că Transilvania lui e periodic în pragul dezastrului. Ce vorbesc Iuăn şi Mărie când domnii de la Bucureşti spumegă pân’ la unu noaptea că notarul din sat face acte pe ascuns şi vinde pământul strămoşesc – tulai, Mărie, scoală, că-i bai mare! Că Ianoş bacsi, ăl de le taie de patruzeci de ani porcul, de-aia ş-o luat o roabă mai mare – ca să care cu ea Ardealul la Debreţin, nu să-l ajute pe Iuăn să toarne fundaţia la coteţ.
De fapt, unii domni, de la Bucureşti sau ajunşi la Bucureşti, n-au aflat un lucru simplu: Transilvania s-a unit cu România încă de acum aproape o sută de ani. Da, avea o mulţime de comunităţi etnice altele decât cea română, da, venea din altă istorie, da, ardelenii ăştia nu prea râdeau la bancuri – dar astea nu-s motive să te îndoieşti de unire. Ceea ce fac acum tovarăşii politicieni – şi da, şi din Ardeal – e să arunce îndoieli peste unirea asta. Să legitimeze politic tema dezmembrării. Şi n-o fac pentru că le e teamă, ci ca să le fie votanţilor teamă.
Și ca să vezi cât sunt de proşti, să mergem mai departe cu jocul ăsta stupid, al lor – și mă interesează faptele liderilor din România, nu din Ungaria sau Congo, pentru că sunt român, și nu ungur sau congolez, alor mei le plătesc pensii speciale, nu ungurilor sau congolezilor: no hai deci la „joc“: poate că mâine apare în paginile unui ziar important sau pe CNN, na, un reportaj despre Transilvania. Îi vedem acolo pe Ponta, former prime minister of Romania, pe aliatul lui de la PRU, pe Dragnea, pe Tăriceanu – ce spun acuma românilor de ce n-ar spune lumii întregi? Interviurile sunt ilustrate cu biserici vechi lăsate în paragină, autostrăzi demolate la câteva luni de la inaugurare, panouri de intrare în oraşe pe care patrioţii au acoperit cu spray roş-galben-albastru denumirile în alte limbi decât cea română – cu ce să ilustreze o conspiraţie, că n-or pune fantome pe ecran? Apoi – că reportajul e un pic mai lung, ca să înţeleagă toată lumea – îi vedem pe Ponta primind bucuros drapelul Moldovei, cel cu bour, pe Tăriceanu înălţând solemn drapelul Maramureşului, în antiteză cu primarii târâţi prin tribunale că au pus steagul secuiesc. Tot aici e şi Oprea ducând armata în Covasna, în aplauzele extremei drepte.
„Afară, afară cu ungurii din ţară“ – ăsta e fondul sonor, cu traducerea aferentă. Invitaţii din studio fac ochii cât cepele când văd că la intrarea în Cluj se spune „Bun-venit“ în chineză, dar nu şi în limba comunităţii maghiare, singura existentă încă, alături de majoritatea română, în capital of Transylvania. Mai apare şi Dan Puric, spumant în a-şi apăra ceea ce crede el că ar fi o ţară, mânz/barză/rânză. Se mai vorbeşte apăsat şi despre antisemitism.
Nici nu mai contează contraargumentele, nu mai contează nici aiurelile ălora de la 64 de comitate, nu mai contează că Iuăn şi Ianoş bacsi se miră că au ajuns la televizor doar pentru că sunt laolaltă de când lumea – tocmai a aflat planeta, de la politicienii români, că există o problemă în Transilvania şi că Bucureştiul e incapabil să o gestioneze altfel decât prin forţă şi intimidare. A, să nu uit: reporterul aminteşte că „România românilor“ era sloganul Partidului Naţional-Socialist (Pavăza de Oțel Național-Socialistă, Fascistă și Creștină), condus de colonelul Ştefan Tătărescu în anii ’30. Sigla şi drapelul acestui partid apar mari pe ecran: o zvastică neagră pe fond alb şi roșu, încadrată de sloganul amintit, „România românilor“.
Ideile? Aceleași ieri, aceleași azi: resursele ne sunt luate cu japca, am ajuns o colonie şi-i musai deci ca demnitatea naţională să învingă liftele străine. Nazismul românesc interbelic poate fi pus uşor lângă discursurile lui Tăriceanu, Ghiţă sau Ponta – şi nu ai nevoie de mai mult. Mii de alte ziare importante şi sute de televiziuni preiau reportajul, la Bucureşti şi în Ardeal apar primii corespondenţi străini permanenţi, discursurile se ascut, se ridică primii pumni, e timpul să… Tulai, Mărie, scoală, că-i bai mare! Îţi place? Când nu mai există niciun sentiment al timpului istoric, unii ajung în politică doar pentru că li se pare că aici n-au nevoie de vreo calificare. Oamenii ăştia, dacă le confişti banii şi îi arunci în economia reală, mor de foame.
Întreabă-te. Răspunde-ţi. Încă o dată. Şi-nc-o dată.
Ce să facă ăştia? Au avut miliarde pe mână şi autostrăzi – ioc, spitale – ioc, şcoli – ioc. Aşteptăm de la ei să contureze un destin naţional când ei înşişi nu au destin? Ăştia-s bucuroşi că au „servici“ la stat, sunt fericiţi că pot face milioane doar vorbind. Au învăţat repede că prostia asigură succesul mai rapid decât munca, exact ca repetenţii de pe vremuri, loazele din ultima bancă.
N-a rămas Antonescu repetent de două ori şi a ajuns preşedinte interimar, fadăru’ end madăru’ României? Zgonea, colegu’ lu’ Mihai Viteazu – repetent şi el de trei ori – n-a ajuns al treilea om în stat? Iar Tăriceanu, repetentul, al doilea om în stat? Patrioţi toţi, pe sub mustaţă…
Mai vreţi? Mă opresc aici – poate le stă în gât „domnilor“. A ajuns patriotismul un fel de bon de masă – nu se cere nimic în schimb, nici autostradă, nici școală, nici spital, e suficient să te tăvăleşti un pic că Ardealu-i pământ rrromânesc și cu asta basta; nu contează că n-ai citit de un deceniu o carte, nu contează că habar n-ai de sensul cuvântului „finalitate“, ți-ai făcut datoria, mai na un supliment, c-or mai rămas nişte cârnaţi pe fundu’ oalei.
