În sud-estul ţării sunt câteva aşa zise „oraşe”, ai căror locuitori duc dorul condiţiilor de la oraş, trăind ca la sat, cu sobe pe lemne construite în apartamentele celor câteva blocuri construite în localitate în urmă cu 30-40 de ani.
Era perioada în care propaganda comunistă se folosea de această transformare a unor comune ceva mai răsărite în oraşe, pentru a demonstra că se reuşeşte înfiinţarea sa la sate a condiţiilor de viaţă de la oraş. Marea transformare nu însemna nimic mai mult decât înfiinţarea unui liceu, uneori şi a unui spital şi construirea a câteva blocuri, la care încălzirea în sistem centralizat a fost închisă de peste două decenii. Locuitorii acestor „oraşe” şi-ar dori să devină ceea ce sunt, adică săteni, ca să nu mai plătească impozite „ca la oraş”, ci la nivel de comună.
Se lovesc însă de refuzul primarilor acestor localităţi, pentru că salariul unui primar de oraş este mai mare decât al unui primar de comună. Diferă şi numărul de consilieri locali şi de angajaţi ai primăriei, iar de aici sunt foarte clare şi interesele clientelei politice care roieşte în jurul unui primar dintr-o astfel de localitate.
O astfel de „comună-oraş” este şi localitatea Însurăţei, situată la 50 de kilometri de capitala de judeţ, municipiul Brăila, pe DE577, unde în toate cele 200 de apartamente de bloc sunt încălzite cu sobe pe lemne. Cea mai mare parte din cei 6.500 de locuitori doresc un revenirea la statutul de comună, ca să plătească taxe şi impozite mai mici. „Cunosc acest aspect. S-a mai pus problema asta, dar trebuie făcut referendum să se revină la statutul de comună. Dacă Consiliul Local va dori, vom demara această acţiune”, a declarat, pentru Agerpres, primarul Gheorghe Ionel. Centralele termice pe cărbune şi combustibil lichid, indicator al urbanizării localităţii, au fost închise în primii ani de după Revoluţie şi au devenit o amintire, pe care bătrânii o deapănă în poveştile spuse la gura sobei de la bloc, în nopţile geroase de iarnă. Însurăţeiul a devenit oraş în anul 1989. Primarul recunoaşte jenat că blocurile blindate cu burlane pentru sobele pe lemne „dau o notă proastă oraşului”, nefiind prevăzute cu coşuri de fum din construcţie. Blocurile din Însurăţei par nişte ciudăţenii, cu burlanele ieşite de unde nu te aştepţi. „Fiecare a improvizat cum a crezut de cuviinţă, pentru a scoate coşurile de fum afară. Nu-i normal, dar majoritatea celor care şi-au cumpărat apartamente la bloc au trăit şi în perioada cealaltă, când apa era mai degeaba, gunoiul mai degeaba şi acum le vine cam greu, când trebuie să scoată nişte bani”, susţine primarul.
Cu provizia de lemne în garaj
Garajele, folosite cândva pentru maşini, au devenit depozite de lemne. „Mi-e şi ruşine să deschid buletinul, să vadă lumea că Însurăţeiul e oraş. Este chinul de pe lume să urc zi de zi cu lemnele până la etajul trei. Am muncit o viaţă întreagă, iar acum, la bătrâneţe, tot de muncă am parte. Înghesui şi eu lemnele pe unde pot, prin cămară, pe sub paturi, ca să nu car în fiecare zi. Staţi să vedeţi nenorocire pe mine când o să încep să car şi cenuşa afară”, spune Toader Păunescu, unul dintre locatari, pe care l-am găsit pe scara blocului, trâgând de un sac plin cu lemne şi luptându-se să îl urce treaptă cu treaptă până la uşa apartamentului.
Nici cal, nici măgar
Cu aceeaşi situaţie se confruntă şi locuitorii a două localităţi gălăţene, Bereşti şi Târgu Bujor, declarate oraşe tot pe vremea comuniştilor. „În perioada interbelică şi Bereştiul şi Bujorul erau târguri, erau mai importante în zonă decât satele, pentru că aici erau negustori şi erau organizate târguri, la care cei din satele din jur veneau să-şi cumpere de toate. Comuniştii le-au bulibăşit pe toate. La Târgu Bujor au mai anexat două sate, Moscu şi Umbrăreşti, au făcut Judecătorie, liceu, mai treacă-meargă, dar Bereştiul e sat şi e oraş numai cu numele. Nici cal, nici măgar”, ne-a declarat Eugen Munteanu, un localnic din Bereşti.
