Aproximativ 600 de persoane au participat, sâmbătă, la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor de la Sfântu Gheorghe, oamenii purtând un tricolor de 150 de metri pe străzile oraşului şi prinzându-se într-o horă a unirii, transmite corespondentul Mediafax.
Manifestările de la Sfântu Gheorghe au început, sâmbătă, la ora 11.00, când peste 600 de persoane au plecat într-un "marș al Unirii" din faţa Bisericii "Buna Vestire", străbătând mai multe bulevarde din oraș şi purtând un tricolor lung de 150 de metri.
Oamenii s-au oprit în Piața Mihai Viteazul, unde au avut loc mai multe momente folclorice.
La ora 13.00 a început ceremonialul militar şi religios organizat de Prefectura Covasna, împreună cu Garnizoana din Sfântu Gheorghe.
"Șirul de reforme inițiate de Cuza și venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I au făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Sămânța sădită în urmă cu un secol și jumătate de Cuza, Kogălniceanu și toți ceilalți a rodit mereu de atunci, iar România anului 2015, stat democrat, respectat în lume și Europa, membru NATO și UE, nu trebuie să uite niciodată strădania, curajul și sacrificiul tuturor acestor adevărați patrioți", a spus, în discursul său, prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu.
El a mai spus că modernizarea societății, consolidarea statului de drept, păstrarea unității și identității naționale sunt procese complexe și continue și totodată obligatorii pentru orice națiune a lumii moderne.
La finalul evenimentelor, cei prezenţi s-au prins într-o horă a unirii.
Deşi prefectul Sebastian Cucu solicitase liderilor UDMR să îndepărteze din faţa Prefecturii panoul cu inscripţia "SIC- Terra Siculorum", acesta s-a aflat în acelaşi loc şi de Ziua Unirii.
Ideea organizării "Marşului Unirii" şi purtării drapelului tricolor i-a aparţinut adolescentului din Sfântu Gheorghe care s-a fotografiat, anul trecut, cu tricolorul românesc în centrul orașului Sfântu Gheorghe, unde se desfăşurau manifestările de 15 Martie, dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, şi care a fost ameninţat după ce a postat imaginile respective pe pagina sa de Facebook.
Pentru acțiunea de sâmbătă, el a mobilizat oamenii pe reţeaua de socializare, având şi acordul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș.
Drapelul de 150 de metri a fost confecţionat la Chişinău şi a fost folosit la mai multe evenimente organizate de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, care susţine unirea Basarabiei cu România.
În 15 martie 2014, un adolescent din Sfântu Gheorghe s-a fotografiat cu steagul românesc, având pe fundal mii de maghiari ce sărbătoreau Ziua Maghiarilor, şi a postat poza pe Facebook, iar apoi a primit mai multe ameninţări pe reţeaua de socializare, unde s-a iscat o dispută între români şi maghiari.
Ulterior, el a depus o plângere la Poliţie, fără să existe până acum o soluţie în acest caz.