O serie de specialişti întruniţi în cadrul unei conferinţe la New York analizează planurile de a cheltui 600 de miliarde de dolari pe o reţea naţională de căi ferate de mare viteză care să poată rivaliza cu reţelele europene.
Planurile celui mai rapid tren din SUA pleacă de la Platforma 10 din Staţia Penn din New York şi se îndreaptă spre vest, relatează BBC.
Păstrând un ritm calm de cealaltă parte a râului Hudson, trenul inspiră siguranţă, iar Empire State Building se lipeşte cu încăpăţânare de orizont. După o jumătate de oră, Acela Express face prima oprire la Newark. Acesta este trenul de mare viteză în stilul american.
Pentru cei mai mulţi dintre pasageri, călătoria este una obişnuită. „Nu este deloc atractiv să călătoreşti cu avionul pe distanţe scurte. Trenul este mai rapid şi te duce direct în oraş”, a declarat Michael Shepard, de 29 de ani, din New York. Însă expresul nu oferă mai mult loc pentru picioare decât un tren obişnuit şi nici măcar un ceai sau o cafea din partea companiei, iar viteza sa (2 ore şi 46 de minute între New York şi Washington) încă nu reuşeşte să-i convingă pe şoferi să renunţe la maşinile lor.
„Se numeşte tren de mare viteză, dar este cu adevărat aşa?”, a întrebat el.
Unii pasageri spun că expresul este sigur şi confortabil, însă persoanele cu experienţa trenurilor europene de mare viteză spun că cele americane pălesc în termeni de frecvenţă, viteză şi lux.
Având încasări care abia reuşesc să acopere costurile de întreţinere, sistemul american de cale ferată de mare viteză trece printr-o zonă foarte populată aflată între Boston şi Washington şi utilizează trenuri care circulă cu o viteză maximă de 241 km/h şi au o viteză medie de 127 km/h. Însă modernizarea unei secţiuni de 38 de km în New Jersey va duce la atingerea unei viteze maxime de 257 km/h în 2017.
„Acesta este primul pas al unui amplu program care va duce la atingerea unor viteze de 354 km/h cu regularitate”, a declarat Steve Klum, purtător de cuvânt în cadrul proiectului, subliniind faptul că multe firme private s-au arătat interesate de a oferi finanţare.
Cele mai rapide trenuri de mare viteză din lume:
China: Maglev
Viteză maximă: 431 km/h
Distanţă: 30 km
Franţa: TGV
Viteză maximă: 322 km/h
Distanţă totală utilizată: 1896 km
În construcţie: 2826 km
China:
Viteză maximă: 300 km/h
Distanţă totală utilizată: 6299 km
În construcţie: 7240 km
Japonia: Shinkansen
Viteză maximă: 300 km/h
Distanţă totală utilizată: 2664 km
În construcţie: 961 km
Spania: AVE
Viteză maximă: 300 km/h
Distanţă totală utilizată: 2056 km
În construcţie: 3469 km
Marea Britanie: Eurostar
Viteză maximă: 300 km/h
Distanţă totală utilizată: 113 km
În construcţie: 204 km
SUA: Acela
Viteză maximă: 241 km/h
Distanţă totală utilizată: 734
În construcţie: 2120 km
Deşi SUA datorează reţelei de cale ferată puterea sa economică (prima cale ferată transcontinentală a unit estul cu vestul în anii 1860), Guvernul american a investit mai mult în autostrăzi şi în sistemul de transport aerian.
High Speed Rail Association (USHSR) vrea să pună în practică un plan măreţ de a cheltui 600 de miliarde de dolari pentru a construi o reţea de cale ferată de mare viteză până în 2030.
Preşedintele executiv al USHSR, Andy Kunz, a declarat: „Preţul petrolului este din ce în ce mai mare şi nu vom putea conduce America dacă barilul de petrol costă 200 de dolari. Dacă vrem să ne păstrăm mobilitatea şi flexibilitatea, suntem obligaţi să contruim acest sistem”.
Folosind fonduri publice şi private, Andy Kunz afirmă că sistemul se va putea autofinanţa după 5 sau 10 ani, deoarece dependenţa de petrolul străin costă SUA sute de miliarde de dolari anual, iar căile ferate se vor baza pe alte tipuri de energie. De asemenea, construirea liniilor ferate de mare viteză vor crea sute de mii de locuri de muncă.
Când a fost întrebat dacă implementarea unui proiect atât de amplu este posibilă într-un timp atât de scurt, el a dat exemplu calea ferată transcontinentală construită în timpul preşedintelui Lincoln şi cea construită în timpul administraţiei Eisenhower, pentru care au fost necesari 35 de ani.
China face eforturi similare, însă accidentul feroviar de la începutul acestui an în care au fost ucişi 40 de oameni a stârnit o amplă dezbatere pe marginea întrebării dacă guvernul chinez se mişcă prea repede şi nu reuşeşte să asimileze tehnologia avansată a Japoniei şi statelor europene (vezi detalii aici).
Christian Wolmar, un expert în sisteme de cale ferată din Marea Britanie, a declarat: „Americanii nu au reuşit să atingă viteza, frecvenţa şi preţul care să rivalizeze cu transportul auto. Faptul că foarte mulţi americani nu au călătorit niciodată cu trenul prezintă o barieră culturală majoră„.
Însă Andy Kunz are o altă părere: „oamenii spun că americanii s-au născut la volan, însă în 1922, 99% dintre americani călătoreau cu trenul. Din acel moment, industria petrolului şi industria constructoare de maşini au împins America spre construirea infrastructurii rutiere. Însă el crede că expansiunea căilor ferate vor transforma America urbană într-o comunitate mult mai mobilă.