O datǎ cu finalizarea depunerii la BEC a listelor de candidaţi, întrebarea „Cine vor fi viitorii deputaţi români în Parlamentul European?“ mai are puţine necunoscute.
Alianţa PSD-PC-UNPR este creditatǎ în cam toate sondajele cu cel puţin 40% din voturi (excepţie, un sondaj CSOP din februarie, unde ar obţine doar 36%). Ţinând cont şi de abundenţa candidaţilor independenţi şi a partidelor fǎrǎ şanse de a depǎşi pragul electoral, voturile redistribuite vor fi numeroase (spre 10%), deci alianţa va mai „ciupi“ şi de aici vreo 4 procente. Aşadar, fǎrǎ emoţii, primii treisprezece înscrişi pe aceastǎ listǎ vor merge la Bruxelles. Aceştia sunt: Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Cǎtǎlin Ivan, Dan Nica, Damian Drǎghici, Maria Grapini, Daciana Sârbu, Ioan Mircea Pascu, Viorica Dǎncilǎ, Sorin Moisa, Victor Boştinaru, Ciprian Tǎnǎsescu, Doru-Claudian Frunzulică.
Pornind tot de la sondajele existente, unde cota PNL este între 15 şi 18%, poate fi sigur de 5 locuri. Fericiţii deţinǎtori ai mandatelor de parlamentar asigurate de acest partid sunt Norica Nicolai, Adina Vǎlean, Ramona Mǎnescu, Cristian Buşoi, Renate Weber. De remarcat cǎ toţi au deţinut mandate similare şi în urma alegerilor din 2009.
PDL ar trebui sǎ obţinǎ între 10 şi 14% din voturi, deci poate conta pe 4 locuri. Acestea revin actualilor deputaţi europeni Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Marian-Jean Marinescu.
UDMR îşi va adjudeca cele 6-7 procente tradiţionale, care se vor transforma în cel puţin 2 sau 3 mandate, iar cele sigure vor reveni lui Iuliu Winkler şi lui Csaba Sogor (ambii, actuali europarlamentari).
Noua formaţiune Partidul Mişcarea Popularǎ este creditatǎ în ultimele sondaje cu un scor de 8-10%, adicǎ 3 mandate probabile, care ar reveni lui Cristian Preda, Siegfried Mureşan şi Teodor Baconschi.
Niciunul dintre celelalte partide care au depus candidaturi (PP-DD, PNŢ-CD etc.) neputând fi sigure de depǎşirea pragului de 5%, ne oprim aici cu numǎrǎtoarea mandatelor deja adjudecate. Constatǎm cǎ am aflat deja numele a 25 din cei 32 de deputaţi ce vor merge la Bruxelles (puteţi verifica pe 26 mai). 19 dintre ei sunt deja membri ai Parlamentului European (sau au renunţat la mandat în ultimul an – cazul lui Cristian Buşoi şi al Ramonei Mǎnescu). Cum niciun alt actual eurodeputat nu se aflǎ pe un loc cu şanse cât de mici de a deveni eligibil (cu excepţia lui Sebastian Bodu, locul al doilea pe lista PNŢ-CD), avem o altǎ certitudine: 13 din cei 32 de deputaţi vor fi la primul mandat de parlamentar european (destul de mulţi, în condiţiile în care numǎrul total al locurilor atribuite României a fost diminuat). Toţi europarlamentarii noi vor veni de la PSD-PC-UNPR şi de la PMP.
Pornind de la aceste constatǎri, remarcǎm cǎ la urne se vor decide, de fapt, doar şapte mandate. Restul au fost deja adjudecate la sediile centrale ale câtorva partide. Cu alte cuvinte, trei sferturi din alegerea europarlamentarilor aparţin partidelor şi mai puţin de un sfert alegǎtorilor. Dacǎ-i aşa, nu e firesc dezinteresul opiniei publice pentru aceste alegeri? Şi, implicit, participarea redusǎ la vot?
Soluţii pentru a face aceste alegeri mai interesante, adicǎ de a decide prin vot universal mai multe mandate, existǎ. Unele au fost sintetizate într-un excelent studiu („Sistemul electoral pentru europarlamentare: soluţia de compromis“) de cǎtre Ciprian Ciucu, pentru CRPE. Uniunea Europeanǎ impune un sistem proporţional, dar asta nu înseamnǎ neapǎrat sistemul cu listǎ închisǎ practicat la noi. Pentru ca alegǎtorii, şi nu conducerile partidelor, sǎ decidǎ efectiv care dintre candidaţi sǎ primeascǎ mandatele, ar putea fi folosit un sistem cu listǎ deschisǎ (sau semideschisǎ). Spre deosebire de lista închisǎ, unde ordinea candidaţilor unui partid e deja stabilitǎ, lista deschisǎ ar presupune ca votul sǎ fie dat nu doar listei unui partid, ci şi unui anumit candidat de pe aceastǎ listǎ. Cu alte cuvinte, ştampila de vot se aplicǎ pe numele candidatului preferat din lista unui partid. Dacǎ un partid câştigǎ un anumit numǎr de mandate, numele candidaţilor care le vor obţine nu sunt ale celor care au fost înscrişi pe primele locuri, ci ale candidaţilor din lista partidului care vor fi obţinut cele mai multe voturi.
Nu este singura alternativǎ, existǎ variante, important e ca decizia efectivǎ sǎ fie transferatǎ cât mai mult alegǎtorilor. Dar asta e tocmai ceea ce nu vor partidele. Iar legile electorale sunt fǎcute tocmai de aparatele partidelor, care nu vor sǎ piardǎ deloc din putere. Societǎţii civile îi rǎmâne posibilitatea de a face presiuni asupra politicienilor, prin toate mijloacele, pentru a obţine democratizarea sistemului electoral.
