2.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialTrei interlopi, reţinuţi la Iaşi pentru trafic de influenţă

Trei interlopi, reţinuţi la Iaşi pentru trafic de influenţă

Gheorghe Rusu (fost Corduneanu), Tiberiu Cristodorescu şi Gheorghe Clapon au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă, după ce au primit 40.000 de euro de la o persoană pentru a interveni pe lângă judecătorii Curţii de Apel Iaşi pentru a-i reduce pedeapsa, informează Mediafax.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi i-au reţinut, vineri, pe Gheorghe Clapon şi Tiberiu Francisc Cristodorescu pentru trafic de influenţă, iar pe Gheorghe Rusu (fost Corduneanu) pentru complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai – iunie 2013, Cristodorescu şi Clapon, cu sprijinul lui Gheorghe Rusu (fost Corduneanu), au pretins de la o persoană denunţătoare, judecată într-un dosar penal aflat în apel pe rolul Curţii de Apel Iaşi pentru trafic de persoane şi condamnată în primă instanţă la şapte ani de închisoare, 40.300 de euro, din care au primit în două tranşe egale 40.000 de euro.

Aceştia, susţin anchetatorii, l-ar fi lăsat pe denunţător să creadă „că au influenţă asupra membrilor completului de judecată pentru a-i determina să îi înjumătăţească pedeapsa şi să îi modifice regimul din executare în suspendarea condiţionată a executării pedepsei”.

Cei trei vor fi duşi la Tribunalul Iaşi, cu propunere de arestare preventivă.

Cele mai citite

Ilie Bolojan crede că anularea alegerilor din primul tur al prezidențialelor este o „chestiune foarte sensibilă”

Ilie Bolojan, proaspăt preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă, este de părere că o eventuală anulare a primului tur al alegerilor...

Trump o nouă numire în echipa sa de la Casa Albă

Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia,...

COREPER a agreat extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat miercuri decizia ambasadorilor din COREPER privind extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei. „Salut decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă