Inspectorii Directiei Generale a Finantelor Publice Suceava au luat in vizor firmele de constructii si cele care se ocupa cu transportul de marfa si de persoane. Dupa cum a declarat seful DGFP Suceava, Petrica Ropota, vor fi verificati cu precadere cei care desfasoara activitati ocazionale si care obtin venituri importante fara sa le declare. „Precizez ca genul de activitati pe care le urmarim nu sunt cele intamplatoare, ci cele de anvergura mare, in urma carora se obtin venituri importante, dar care nu sunt declarate”, a spus Petrica Ropota. Acesta a mai declarat ca scopul controalelor este sanctionarea celor care vor fi descoperiti ca lucreaza la negru si indrumarea acestora de a intra in legalitate, mai ales ca impozitul care ar trebui platit este mai mic decat amenzile pentru munca la negru. In acest sens, au fost aplicate trei amenzi unor persoane fizice neautorizate, iar valoarea totala a amenzilor este de 15 milioane de lei. Seful DGFP Suceava a tinut sa precizeze faptul ca aceste controale se vor repeta pentru a inlatura acest flagel.