17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialTradiţia de aur se păstrează la scrimă

Tradiţia de aur se păstrează la scrimă

Scrima noastră se ambiţionează ca, în ciuda nenumăratelor probleme financiare cu care se confruntă sportul românesc în general, să continue frumoasa tradiţie şi să nu revină cu mâna goală de la competiţiile de anvergură.

La Campionatele Europene de la Sheffield, delegaţia României a obţinut două medalii, una de aur, prin echipa feminină de spadă, şi una de bronz, la spadă individual, prin Ana Maria Brânză. Extrem de aproape de podium a fost şi echipa masculină de sabie a României, formată din Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu, Rareş Dumitrescu şi Cosmin Hănceanu, care a ratat însă medalia de bronz, după ce a fost învinsă de reprezentativa Rusiei în finala mică. Oricum, succesul repurtat de team-ul nostru de spadă format din Simona Alexandru, Ana Maria Brânză, Anca Măroiu şi Loredana Iordăchioiu a răzbunat înfrângerea băieţilor, româncele câştigând aurul continental la spadă în faţa reprezentantelor Rusiei.

Din fericire, încă putem vorbi de normalitate când scrimerii sau scrimerele noastre urcă pe podium şi de o surpriză când nu reuşesc să nu cucerească nici un trofeu. Acest lucru l-a confirmat şi preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Ana Pascu.

„Pentru noi este un succes aşteptat, mai ales după rezultatele de la Campionatele Mondiale de la Paris. Este deja o normalitate pentru România să aibă succesele astea. De acum încolo, obiectivul nostru principal este competiţia din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra. Nu va fi uşor, sunt echipe bune, dar şi echipa noastră este una redutabilă. Toată echipa a evoluat foarte bine şi a respectat indicaţiile primite”, a spus Ana Pascu. Îmbucurător este şi faptul că alături de consacrata Ana Maria Brânză a crescut extraordinar din punct de vedere valoric Simona Alexandru de la care toată lumea aşteaptă să facă o figură excelentă anul viitor la JO de Londra.

Cele mai citite

George Pușcaș a dat cărțile pe față în urma scandalului de națională! „Vreau să clarific totul!”

În ultimele zile, au circulat speculații despre o posibilă plecare a lui George Pușcaș din cadrul echipei naționale a României. Atacantul a ieșit în...

Dani Olmo s-a accidentat! Cât va lipsi mijlocașul Barcelonei

Barcelona a primit o lovitură neașteptată, după ce Dani Olmo, unul dintre cei mai scumpi jucători transferați în această vară, s-a accidentat și va...

Cele mai importante bănci comerciale se alătură experimentului de monedă digitală organizat de G7

Patruzeci dintre cele mai importante bănci comerciale ale lumii s-au alăturat unui proiect pilot condus de G7, în colaborare cu Rezerva Federală din New...
Ultima oră
Pe aceeași temă