5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Theresa May, despre atacul de pe Manchester Arena: Mulți dintre răniți...

VIDEO. Theresa May, despre atacul de pe Manchester Arena: Mulți dintre răniți sunt copii și tineri, care se află în stare gravă. Poliția crede că are identitatea atacatorului

Premierul britanic Theresa May a anunțat, marți, după reuniunea de urgență a comitetului COBRA, că poliția cunoaște idenititatea autorului atacului de pe Manchester Arena, care a cauzat moartea a 22 de persoane și rănirea a 59. Totodată, șefa Executivului britanic a precizat că mulți dintre răniți sunt tineri și copii, a căror stare de sănătate este gravă.

May a anunțat că răniții sunt tratați în opt spitale. Totodată, ea a precizat că sunt numeroase persoane care nu au fost găsite, încă, astfel că Theresa May a făcut apel la populație să ofere orice informații ar deține.

„Explozia a coincis cu finalul concertului pop. Este un act laș de terorism împotriva populației, însă acesta iese în evidență, pentru că a vizat tineri lipsiți de apărare. Pot să vă spun că, pe lângă atacator, alte 22 de persoane au murit. Cei răniți sunt tratați în opt spitale. Mulți dintre răniți sunt în stare foarte gravă și printre ei sunt mulți tineri și copii”, a spus ea.


Citește și: Povestea tragică a primei victime identificate în atacul de la Manchester: O fată de doar 16 ani, care s-a stins în brațele mamei ei

Prima victimă identificată în atacul de la Manchester este o fată de 16 ani, pe nume Georgina Callander. Citește povestea tinerei aici. 

 

Theresa May a continuat precizând că atacatorul a murit în atac, dar că autoritățile trebuie să descopere dacă a avut complici.

„Nu pot să înțeleg ce minte bolnavă a atacat copii, dar vă pot spune că trebuie să îi prindem pe cei responsabili și să îi aducem în fața Justiției. Poliția vorbește despre un singur atacator, dar trebuie să aflăm dacă a acționat singur. Poliția crede că are identitatea atacatorului, dar deocamdată nu o poate face publică”, a mai spus ea.

Șefa Executivului a lăudat modul în care au acționat autoritățile și a anunțat că nivelul teroristă se menține sever.

„Poliția și serviciile secrete au acționat conform protocolului. Aproximativ 400 de persoane au acționat, după incident. Am sporit patrulele armatei, inclusiv la Londra. În preajma Arenei din Manchester rămâne, deocamdată, un perimetru de siguranță. Nivelul de alertă teroristă rămâne la nivelul sever. Vom continua să evaluăm situația. Zilele următoare trebuie să ne amintim că nu este un atac lipsit de sens ci că oameni și-au pus în pericol viețile, pentru a salva necunoscuți”, a mai spus premierul Theresa May, după consiliul de urgență.

Ea a conchis precizând că sunt „zile grele”. „Suntem alături de familii și oferim sprijin autorităților locale. Fiecare dintre noi trebuie să fie alături de victimele din Manchester. Terorismul nu va învinge niciodată. Valorile noastre vor câștiga”.

22 de persoane au murit și 59 au fost rănite, luni seara, după ce o bombă a explodat pe Manchester Arena, la finalul concertului cântăreței americane Ariana Grande. Poliția din Manchester a precziat, marți dimineața, că atacatorul este un bărbat care a acționat singur și care ar fi folosit un dispozitiv exploziv improvizat. El și-ar fi pierdut viața în atentat.



Pe aceeași temă:


 GALERIE FOTO.Ce scrie presa din Marea Britanie despre atacul de la Manchester: Teroare la un concert pentru adolescenți

Ziarele britanice scriu, marți, despre atacul de la Manchester, în care și-au pierdut viața 22 de oameni, iar alți 59 sunt răniți. ”Teroare în Arena”, ”Crimă în Manchester”, ”Teroare la un concert pentru adolescenți” – sunt titlurile ziarelor din Marea Britanie, tipărite luni noaptea.


 Ambasadorul României în Marea Britanie, după explozia de pe Manchester Arena: În momentul de față, nu avem indicii că ar fi și cetățeni români. Vom ști cu exactitate după-amiază

Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, a precizat, marți dimineața, că până în momentul de față, nu există indicii că ar fi fost cetățeni români pe Manchester Arena, în momentul în care o explozie a izbucnit, la finalul unui concert al artistei americane Ariana Grande, cauzând moartea a 22 de persoane, între care și copii, și rănirea altor 59.


Cine este autorul atentatului de la Manchester: Un lup singuratic, care a folosit un dispozitiv improvizat

Șeful poliției din Manchester, Ian Hopkins, a declarat, marți dimineața, într-o conferință de presă, că autorul atacului de pe Manchester Arena, soldat cu moartea a 22 de persoane și rănirea altor 59, a fost cauzat de un bărbat care a acționat singur și care a murit în explozie. Suspectul ar fi folosit un dispozitiv improvizat.

 

 VIDEO. Groaza de pe Manchester Arena, în momentul în care atacatorul sinucigaș se aruncă în aer

Internauții au surprins momentul în care mulțimea adunată la concertul Arianei Grande, pe Manchester Arena, se înghesuie spre ieșiri, după ce au auzit o explozie puternică.


 Simpatizanții grupării Stat Islamic celebrează, pe rețelele de socializare, atentatul de pe Manchester Arena, deși nu a fost revendicat oficial

Simpatizanți ai grupării jihadiste Statul Islamic au sărbătorit, marţi, pe reţele de socializare, explozia care a avut loc la concertul Arianei Grande de pe Manchester Arena, deși gruparea Stat Islamic nu a revendicat, încă, atentatul.



 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă