Un cronicar onest, atunci cand scrie despre o carte, da referintele: titlu, autor, editura, an, numar de pagini, eventual. Apoi, cand construieste argumente sau judecati de valoare, ofera citate. Citeaza si din alte surse critice, explica citatele alese si le interpreteaza. Tot acest protocol reprezinta ramasite hermeneutice, de pe vremea cand singurul text comentat si apoi clasificat era Noul Testament. Textul e o retea complexa, el trebuie luminat, dar fiecare lumina face intuneric pe margini. De aici, nevoia unei hermeneutici infinite, in functie de adancimea textului. Aceste proceduri, insa, au un sens numai atunci cand se considera ca textul comentat e parte a unei traditii formatoare. Citezi, referi, pui in legatura pentru ca, in sinea ta, esti convins ca textele alcatuiesc un lant in care unele se leaga de altele si ca, lantul, odata constituit, ofera metafora culturii ca devenire.
Televiziunea da si ea ocazia cronicilor. Andrei Plesu in "Adevarul", Cezar Badescu in "Dilema veche", George Stanca in "Adevarul de seara", toti sunt cronicari TV. Jobul e foarte ofertant, pentru ca televiziunea cuprinde tot; nu doar tot, dar mai mult inca: ea inventeaza realul, pe care noi altfel l-am scapa, atenti cum suntem fiecare la ale noastre. Scriind despre televiziune, poti face cronica de film, cronica mondena, cronica politica sau chiar si literara. Dar poti face si cronica TV propriu-zisa. In urma cu mai multi ani, citeam saptamanal cronicile TV ale lui Bogdan Ghiu din "Dilema". Intelectual francofon, adept al teoriilor despre virtual si simulacru (Baudrillard, Virilio), Bogdan Ghiu vorbea despre televiziunea care inventeaza realitatea si desface toate distinctiile care ne guverneaza cunoasterea lumii. Problema era ca, atunci, in anii ’90, ceea ce scria el nu prea putea fi probat.
Televiziunea romana era o institutie politica, politicul intrecea economicul, banii nu se castigau direct – din publicitate –, ci prin functii ocupate in stat pe baza unor relatii care nu trebuiau vazute la televizor. Abia acum televiziunea este si in Romania o retea de aparate de filmat care incearca sa intre peste tot si, atunci cand nu se poate infiltra, un cor de voci care ne convinge, prin prezenta sonora, ca realitatea e asa cum spune ea. Unui cronicar de televiziune nu i se poate cere ca, prin cronica lui, sa contribuie la legarea unei traditii. Televiziunea de astazi nu are traditie, ea e o panza imensa care face ape-ape si in care intri ca in mare cand vrei sa te racoresti sau sa inoti. Cui ii pasa daca te-ai scaldat la Neptun sau la Mamaia? Apa marii e la fel de omogena ca teleimaginile, e poate mai rece dimineata si mai calda spre seara, poate mai rece in iunie decat in august si are alge dupa furtuni.
Teleimaginile sunt cumva mai posace dupa ora 10 dimineata, cu exceptia televiziunilor de stiri care trebuie sa se afle in alerta si-n mijlocul siestei, pentru publicul nesatul de sange pe post de desert. Ce mai conteaza daca stiu numele emisiunii despre care vorbesc, daca mai tin minte numele personajelor? si atunci, pot spune doar atat: la Povestirile de acasa, am auzit o reporterita care a spus "copii minori" si "este ahtiat pe langa"… O sa revin, dar, zau, nu va vine sa le puneti o piedica daca-i vedeti pe strada, sa cada-n nasul pe care-l au crescut direct din gat?
