Tânărul de 17 ani, din Craiova, suspectat de propagandă jihadistă și ridicat, marţi, de procurorii DIICOT, va fi supus unei expertize psihiatrice, miercuri, la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, astfel încât să se stabilească dacă avea discernământ.
El a fost reținut, marţi, după ce a fost audiat, timp de peste două ore de anchetatori.
Potrivit unor surse judiciare, tânărul este elev la un liceu din Craiova, iar anchetatorii au făcut percheziţii la locuinţa acestuia, marţi dimineaţă, în baza informaţiilor că acesta ar face propagandă jihadistă, prin mesaje transmise pe internet.
Citeşte şi: Tânărul de 17 ani din Craiova, suspectat de propagandă jihadistă, reţinut
Tânărul a fost ridicat şi dus la audieri, iar de la locuinţa sa au fost ridicate documente, materiale de propagandă jihadistă şi sisteme informatice.
Anchetatorii au informaţii că tânărul promova în mod sistematic, în mediul virtual, prin intermediul platformelor online, mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste, filme în care erau prezentate decapitări ale unor persoane capturate de membri ai grupării ISIS, dar şi materiale video cu mesaje de ameninţare şi folosire a unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea persoanelor, au precizat sursele citate.
Acţiunea este desfăşurată de anchetatorii DIICOT, cu ajutorul SRI şi cu suportul de specialitate al Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din Poliţia Română.