6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialTânără de 19 ani, crescută ca un bebeluş

Tânără de 19 ani, crescută ca un bebeluş

O tânără în vârstă de 19 ani a fost internată în Spitalul “Sfânta Maria” din Iaşi, medicii constatând că are doar 16 kilograme fiind hrănită doar cu lapte de către mama sa. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, medicul Lucian Cernahovschi, a declarat, joi, că fetei i se administrează tratament perfuzabil, iar alimentele sunt introduse treptat.

„Are câteva săptămâni de când este în spital. Avea o stare alterată, însă acum se simte mai bine. I se administrează tratamentul cu perfuzii, iar alimentele sunt introduse treptat. A fost hrănită de mama ei doar cu lapte şi apă cu zahăr, dar organele nu au fost afectate, organismul a rezistat”, a spus Cernahovschi.

Potrivit acestuia, din momentul internării fetei în spital, greutatea acesteia a crescut cu un kilogram.

Tânăra internată la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi are 18 ani şi 11 luni, o înălţime de 118 centimetri, cât măsoară un copil de 6-7 ani, şi o greutate de doar 16 kilograme, medicii afirmând că are grave carenţe alimentare şi retard psihic cauzat de relaţia nefirească avută cu mama ei, care suferă de schizofrenie şi care a menţinut-o cu forţa la stadiul de bebeluş.Fata mai are o soră geamănă, care s-a dezvoltat normal, având 160 de centimetri şi 50 de kilograme, şi este integrată în comunitate.

„Este o relaţie toxică. Mama a abordat-o ca pe un sugar şi ea a rămas în această legătură. Nu cred că e vorba de dragoste, ci efectiv de o dependenţă, o nevoie de a fi împreună, tocmai pentru ca ea (mama fetei – n.r.) să nu îşi urmeze tratamentul pentru schizofrenie. Dacă s-ar fi întrerupt această legătură profundă, dar nocivă, între mamă şi copil, poate că fetiţa s-ar fi dezvoltat normal. Dovada: sora ei geamănă, care merge la şcoală, socializează, a evoluat fizic şi psihic normal”, declara şeful Clinicii V de Pediatrie a Spitalului „Sfânta Maria” din Iaşi, Marin Burlea.

Cele mai citite

David Popovici și Selly, apeluri către români în ziua alegerilor prezidențiale: „Hai la vot!”

Campionul olimpic la înot David Popovici a votat duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, și a transmis un mesaj mobilizator către români. Și...

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...
Ultima oră
Pe aceeași temă