Agenţia europeană pentru frontiere (Frontex) a decis trimiterea a 293 de agenţi de poliţie şi a 15 nave de patrulare în largul Greciei, la solicitarea Guvernului de la Atena, informează cotidianul Le Figaro, citat de Mediafax.
„Frontex a început desfăşurarea a 293 de agenţi de poliţie şi a 15 nave în largul insulelor elene, în cadrul noii operaţiuni Poseidon Rapid, declanşată ca reacţie la o solicitare a Greciei pentru ajutor suplimentar în Marea Egee”, a anunţat marţi Agenţia UE pentru frontiere.
„Numărul agenţilor de poliţie va creşte progresiv la peste 400, la fel şi numărul navelor, vehiculelor şi al altor echipamente, pentru a ajuta autorităţile elene să gestioneze presiunea migratorie de la frontiere”, precizează Frontex.
Grecia refuzase până acum mobilizarea unor agenţi europeni de poliţie la frontierele sale, pe unde au intrat mulţi dintre cei peste un milion de extracomunitari ajunşi în 2015 în spaţiul UE.