Pentru Kilian Jornet Burgada, anul se împarte între atletism şi cursele de schi alpin. Până la 25 de ani, a reuşit să-şi treacă în palmares 16 titluri mondiale ca atlet alpin, câştigarea a peste 80 de competiţii şi doborârea unei serii de recorduri mondiale. Şi în sporturile de munte, tânărul deţine supremaţia: a fost campion al Cupei Mondiale de trei ori în ultimii patru ani, potrivit publicaţiei americane “The New York Times”.
În 2012, Jornet Burgada şi-a propus să stabilească noi recorduri de timp pentru urcarea şi coborârea celor mai cunoscuţi munţi din lume, de la Matterhorn la Everest, în 2015. Proiectul său, pe care l-a numit “Summits of my life” (vârfurile vieţii mele, n.red.), îi va ocupa următorii patru ani din viaţă.
Prima drumeţie, la 18 luni
Născut într-o familie catalană, Jornet a crescut în Pirineii spanioli, la 2.000 de metri altitudine, iar iubirea pentru munte îi este impregnată în sânge. “Când te naşti şi trăieşti la o asemenea altitudine, circulaţia sângelui este mai intensă, iar numărul hematiilor este mai ridicat”, ceea ce se traduce într-o rezistenţă mai mare a organismului, a explicat pentru “The New York Times” cercetătoarea Stacy Sims, de la Universitatea Stanford.
Primul contact pe care Kilian Jornet Burgada l-a avut cu muntele a fost când avea 18 luni, printr-o drumeţie în Pirinei. Nu a plâns nici măcar o secundă. Jornet a crescut în parcul Cap del Rec, unde tatăl lui era pădurar şi ghid montan, iar mama lui, o învăţătoare amatoare de sporturi de iarnă şi atletism. “Munţii au fost locul lui de joacă. Kilian este diferit. La trei ani, a încheiat un schi-cross pe distanţa de 1.200 de metri. Datoria mea era să-l fac pe Kilian să obosească. Eu oboseam întotdeauna înaintea lui. Dar Kilian? Nu”, îşi aminteşte mama sportivului, Nuria Burgada Buron.
În schimb, părinţii au încercat să-i insufle modestia şi respectul pentru natură. “Uneori, noaptea, mergeam cu ei – cu Kilian şi sora lui, Naila, tot sportivă de performanţă – la plimbare, în pijamale, desculţi. Ascultaţi pădurea, simţiţi vântul pe obraji”, spune Nuria.
La 13 ani, Jornet s-a înscris într-un program pentru sportivii catalani de schi alpin. A câştigat prima cupă mondială la categoria juniori la 16 ani. În extrasezon, a început să alerge.
Recorduri doborâte şi nici măcar o gleznă scrântită
În urmă cu mai puţin de un an, Jornet şi-a văzut mentorul şi prietenul, pe Stephane Brosse, murind în munţi. De atunci, s-a întrebat mereu: cât de multe merită să sacrifici ca să faci ceea ce îţi place?
În 2008, când avea 20 de ani, a reuşit să stabilească un nou record pentru cursa de 1.600 de metri pe masivul Mont Blanc. “A fost o revelaţie şi o încoronare totdată”, nota revista “Runner’s World”. Jornet a obţinut din nou primul loc atât în 2010, cât şi în 2011.
De atunci, atletul a câştigat zeci de competiţii de alergări alpine şi şase titluri mondiale în schi-running (un sport de iarnă practicat pe teren accidentat, n.red.). De asemenea, a câştigat notorietate şi pentru recordurile sale de timp: a escaladat masivul Kilimanjaro din Tanzania (vârful Uhuru- 5.895 metri) în şapte ore şi 14 minute şi muntele Olimp din Grecia (2.916 metri) în cinci ore şi 20 de minute.
În antrenamentele lui zilnice, de peste şase ore, nu ia micul dejun şi nu bea absolut nimic. Nici măcar nu transpiră. “Poate puţin, la baza gâtului”, a explicat el. În plus, nici măcar nu şi-a scrântit o dată glezna. “Este ca dansul”, a spus Jornet.
Însă, chiar şi în rândul atleţilor, el este excepţia. Consumul maxim de oxigen (efortul fizic maxim pe care îl poate susţine o persoană, n.red.) al organismului său este diferit chiar şi de al colegilor: media consumului maxim de oxigen la un bărbat este de 45-55 ml/kg/min., iar a unui atlet obişnuit-între 60 şi 70 ml/kg/min. Consumul de oxigen al lui Jornet este de 89,5 ml/kg/min, una din cele mai mari valori înregistrate, potrivit specialistului Daniel Brotons Cuixart, de la Universitatea din Barcelona.
Mişcarea este importantă
În urmă cu câteva luni, Jornet a avut un şoc: în timp ce escalada vârful Aiguille d’Argentiere alături de mentorul şi prietenul său, dublul campion mondial Stephane Brosse, cel din urmă a murit, îngropat de o avalanşă. “Muntele ne ia multe din lucrurile pe care le iubim, dar ne oferă tot ce avem nevoie ca să trăim”, a scris Jornet pe blogul lui, după moartea lui Brosse.
“Nu te baţi cu muntele. Mergi acolo unde el te lasă. Recordurile de viteză nu sunt bune decât pentru motivare. Important nu este să atingi un ideal. Ceea ce contează în viaţă este căutarea, restul se învaţă pe parcurs. Mişcarea este importantă”, a spus Jornet.
