Ronald Reagan, ultimul presedinte american care a incercat sa reduca dimensiunile Leviatanului care este guvernul federal, obisnuia sa spuna ca statul gaseste intotodeauna o modalitate sa cheltuiasca banii pe care pune mana, chiar daca asta inseamna sa inventeze o nevoie sociala care nu exista. Mai mult, presedintele conservator observa cu umor ca programele guvernamentale, odata lansate, nu dispar niciodata, fiind cel mai apropiat lucru de viata vesnica pe care il putem vedea aici, pe Pamant.
Sa luam, de exemplu, cazul lamentabilei doamne Ridzi. Va amintiti cum declara dumneaei la inceputul scandalului 2 Mai ca nu o intereseaza cum au fost cheltuiti cei peste 600.000 de euro? Exact! Functionarul guvernamental nu are alta grija decat sa cheltuiasca banul public, nu conteaza cum, nu conteaza pe ce. Atata vreme cat are bani, statul ii cheltuieste, chiar daca nu raspunde nici unei nevoi sociale. si, la urma urmei, cine a decis ca este nevoie de un Minister al Tineretului si Sportului?
Chiar au nevoie tinerii Romaniei de fonduri guvernamentale ca sa ii ajute sa se distreze, sa asiste la concerte si sa bea bere ieftina? Pentru ca, daca am ajuns, ca specie, sa asteptam de la guvernul central sa ne organizeze loisir-ul, atunci asistam la sfarsitul civilizatiei asa cum o stim.
Pur si simplu, nu exista nici o nevoie careia sa-i raspunda ministerul nefericitei Ridzi – alta decat nevoile sale personale, care, cu toata simpatia, sunt irelevante – si, de aceea, ar trebui desfiintat. Asa ca ii sugeram premierului Boc – daca tot nu reuseste s-o disloce pe indaratnica Ridzi din fotoliul de ministru – sa purceada la o restructurare a Cabinetului si sa desfiinteze acest minister inutil.
Aceeasi soarta ar trebui sa o aiba si Ministerul Turismului al generoasei doamne Udrea. Generoasa in forme si cu banul public adica. Opulenta doamna Udrea patroneaza peste un minister fara patrimoniu, pentru ca industria turistica in Romania este privata. Lipsita de obiectul muncii, doamna Udrea isi plimba bundita prin Maramures pe bani publici si tot pe bani publici se ocupa cu "rebranduirea" natiunii turistice sub sloganul perfect auto-anihilator "Romania – The Land of Choice".
In esenta, acest slogan le spune strainilor "Veniti in Romania daca vreti" si nu trebuie sa fii un geniu al marketingului ca sa realizezi ca este la fel inutil ca Ministerul Turismului insusi. Pentru ca, daca-i vorba pe "choice", nu vad ce om din tara asta nu ar alege mai curand sa isi pastreze banii din taxe si impozite in buzunarul propriu (cu care si-ar putea permite eventual o vacanta in Grecia sau Portugalia) decat sa-i dea ministerului doamnei Udrea.
Fara cele doua, ministerele guvernului Romaniei s-ar reduce la 16, adica exact atatea cate are si cabinetul lui Barack Obama, iar America e o tara un pic mai mare decat Romania. Deci am mai putea reduce. De exemplu, avem un Minister al Economiei care gestioneaza marea industrie de stat si un minister al IMM-urilor. In principiu, reglementarea industriei energetice se poate face la nivelul cabinetului primului ministru si nu e nevoie de un Minister al Economiei decat pentru a plimba contracte cu energie pentru baietii destepti dintr-un birou in altul.
Cat despre ministerul discretului domn Nita, nu numai ca e absurd sa avem un minister pentru intreprinderi private mici si mijlocii (de ce nu infiintam unul si pentru multinationale?), dar de cand cu impozitul forfetar al talentatului domn Pogea, s-ar putea sa nu mai aiba nici Nita peste ce ministeria in curand, la ritmul in care se desfiinteaza IMM-urile.
Acelasi lucru in cazul programelor "Prima Casa" si "Primul Siloz" (pe cand "prima hala de productie industriala", "prima hidrocentrala", "primul teren petrolifer din Marea Neagra" etc?): ele nu raspund, cum pretinde Guvernul, nevoii de locuinte sau de investitii in agricultura, ci foamei de bani a bancilor si a marilor proprietari de terenuri agricole, pe care si-o vor astampara cu fonduri publice. Daca ar exista o modalitate eficienta prin care sa se construiasca locuinte ieftine pentru clasa mijlocie si sa se asigure investitiile in agricultura, piata ar fi gasit-o fara interventia Guvernului. Ceea ce inseamna ca, daca aceasta solutie miraculoasa nu exista, atunci la final vom achita cu totii nota de plata pentru esec.
si asa ajungem la problema sporurilor, mai cu seama a sporurilor pentru judecatori, celebrul spor de 50% din salariu pentru stres si confidentialitate, pe care Ministerul Justitiei l-a taiat si pentru care judecatorii patriei fac greva. Imi imaginez ca nu numai politistii, procurorii si judecatorii sufera de stres in tara asta. Imi imaginez ca medicii au parte zilnic de o doza de stres considerabila, si la fel si profesorii care ii educa pe copiii judecatorilor si procurorilor. Ca sa nu mai vorbim de stresul miilor de oameni care isi cauta dreptatea pe culoarele sordid de coruptei Justitii romane. Singura diferenta este ca judecatorii pot impune societatii ce sporuri doresc dansii. Programele guvernamentale nu dispar niciodata, devenite lege, si acelasi lucru se intampla cu sporurile bugetarilor: cei care le pot transforma in lege le eternizeaza. Acum, ceea ce fac judecatorii este pur si simplu o incalcare flagranta a statului de drept pentru ca se incalca separatia puterilor in stat.
Prin pronuntarea unor sentinte prin care isi maresc salariile dupa cum poftesc, judecatorii legifereaza de fapt, preluand rolul Parlamentului. Prin faptul ca sentintele lor au efecte bugetare, se suprapun peste activitatea Executivului. In al doilea rand, greva judecatorilor este o sfidare a bunului-simt: nu poti decreta bani tot asa cum
nu-i poti conjura din nimic. Poti sa dai oricate sentinte, sentintele nu produc bogatie pe care sa ti-o insusesti. In acest caz, vorbim despre jaf, pentru ca trebuie sa iei aceasta bogatie de altundeva, adica sa iti insusesti banii altor oameni. Banii nostri. Prin urmare, sporurile judecatorilor sunt un rapt sau, mai bine zis, o pungasie, furt din buzunarele contribuabilului.
In aceste conditii, in calitate de jurnalist, reprezentant al unei categorii profesionale supuse unui stres cotidian incomparabil cu cel al judecatorilor romani, ma gandesc – de stres – la ce s-ar intampla daca am raspunde acestor acte de forta savarsite in dispretul statului de drept cu o campanie de presa care sa indemne la nesupunere civica prin refuzul de a plati taxele si impozitele. si daca nu va convine domnilor, reprezentanti ai statului, dati-ma in judecata!
