Sprijinul României şi Poloniei, care au acceptat să găzduiască interceptori tereştri SM-3 în cadrul scutului antirachetă, permite Statelor Unite să-şi aducă sistemele mai aproape de ameninţarea iraniană şi furnizează o capacitate antirachetă permanentă în Europa,a declarat luni un înalt oficial SUA, citat de NewsIn.
În cursul acestui an, Statele Unite îşi încep amplasarea în Europa a elementelor din cadrul scutului antirachetă, aşa cum a fost reconceput acest sistem de administraţia Obama – un sistem adaptabil, care va fi desfăşurat în etape. Astfel, SUA vor începe amplasarea de sisteme radar terestre, precum şi de sisteme Aegis amplasate pe nave în Mediterana.
„După cum ştiţi, una dintre navele noastre înzestrate cu sisteme de apărare antibalistică Aegis, USS Monterrey, a ajuns în Mediterana la începutul acestei luni, începând prima desfăşurare susţinută a unei nave cu capacitate de apărare antibalistică în cadrul scutului antirachetă pentru Europa”, a declarat luni subsecretarul de stat pentru securitate internaţională şi controlul armamentului, Ellen Tauscher, la conferinţa anuală a Agenţiei SUA pentru Apărare Antirachetă.
Statele Unite au anunţat la 17 septembrie 2009 că administraţia Obama a făcut modificări în planurile de apărare antirachetă faţă de cum fuseseră ele concepute de fosta administraţie republicană a lui George W. Bush. Administraţia Obama propune desfăşurarea în patru etape a scutului antirachetă în Europa, având la bază principiul flexibilităţii.
Astfel, prima fază a „abordării adaptive în etape” a scutului antirachetă prespune ca în cursul anului 2011 să fie desfăşurate sisteme disponibile şi testate de apărare antirachetă, inclusiv sistemul Aegis (ce intră în înzestrarea navelor de război), interceptorul SM-3 (Block IA) şi senzori de tipul AN/TPY-2 (radare mobile ce intră tot în înzestrarea forţelor navale ale SUA). Scopul desfăşurării acestor sisteme este de a furniza Europei şi cetăţenilor americani din Europa o apărare antirachetă regională.
„La sfârşitul acestui an fiscal, capacităţile noastre regionale de apărare antirachetă vor consta în 26 de interceptori THAAD şi 107 interceptori SM-3”, a anunţat luni Ellen Tauscher. „România şi Polonia au acceptat să găzduiască baze terestre de interceptori SM-3”, a amintit oficialul american. „Sprijinul lor permite Statelor Unite să ne implantăm sistemele mai aproape de ameninţarea iraniană şi să furnizăm o capacitate permamentă de apărare antirachetă în Europa”, a adăugat Ellen Tauscher. „Aceste planuri creează o sinergie şi reduc costurile şi povara arhitecturii apărării antirachetă europene”, a explicat subsecretarul de stat.
Implicarea României în scutul antirachetă va începe în faza a doua a „abordării adaptive”, în cursul anului 2015. În prezent, România şi SUA desfăşoară negocieri pe tema amplasării interceptorilor tereştri. La 10 martie, România şi SUA au încheiat cea de-a cincea rundă de negocieri, dând asigurări că se depun eforturi pentru finalizarea cât mai rapidă a discuţiilor privind participarea României la sistemul de apărare antirachetă american din Europa. În ianuarie, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat dorinţa, într-o întâlnire cu diplomaţii acreditaţi la Bucureşti, ca în 2011 să fie finalizate negocierile bilaterale pe tema scutului antirachetă.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat la 4 februarie 2010 acceptarea invitaţiei părţii americane, transmisă de preşedintele SUA, Barack Obama, privind participarea României la dezvoltarea abordării adaptive în etape a sistemului de apărare antirachetă din Europa. Invitaţia a fost transmisă de subsecretarul de stat Ellen Tauscher, care a venit la Bucureşti.
Faza a doua a abordării adaptive în etape a scutului antirachetă, ce are ca orizont de timp 2015, presupune desfăşurarea, după testări suficiente, a unei versiuni mai capabile a interceptorului SM-3 (Block IB), atât în configuraţii pe mare, cât şi terestre, precum şi plasarea unor senzori avansaţi, pentru a extinde teritoriul apărat împotriva rachetelor cu rază scurtă şi lungă de acţiune.
În faza a treia, care are ca orizont de timp 2018 şi unde intervine Polonia, vor fi desfăşurate, după dezvoltarea şi testarea completă, variante mai avansate ale interceptorilor SM-3 Block IIA, aflate în prezent în dezvoltare, pentru a contracara rachete cu rază scurtă, medie şi intermediară de acţiune.
Faza a patra a scutului este prevăzută pentru 2020 şi prespune dezvoltarea unor interceptori de generaţie SM-3 Block IIB, care să poată contracara rachete cu rază medie şi intermediară de acţiune, dar şi potenţiale rachete balistice intercontinentale ce ar viza Statele Unite.