17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialSTS organizează o întâlnire de lucru pe tema implementării serviciului de urgenţă...

STS organizează o întâlnire de lucru pe tema implementării serviciului de urgenţă eCall 112

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) organizează, marţi, o întâlnire de lucru pe tema implementării serviciului de urgenţă eCall 112, la care vor participa specialişti din ţări precum Germania, Italia, Suedia, Finlanda, Olanda, Grecia, Cehia sau Croaţia, informează STS, printr-un comunicat, preluat de NewsIn.

Întâlnirea va avea loc începând cu ora 9.00, în sala Senatului Universităţii Româno-Americane.

În cadrul acestui proiect, România va implementa o soluţie privind serviciul eCall şi poartă responsabilitatea pachetului de operaţionalizare a sistemului la nivel european.

România va implementa sistemul eCall, prin care vor fi alertate toate dispeceratele de urgenţă, Ambulanţă, Pompieri şi Poliţie, care vor primi date exacte despre un eventual accident auto prin intermediul unui dispozitiv instalat la bordul autovehiculelor.

Potrivit STS, proiectul de implementare a serviciului eCall a fost demarat la 1 ianuarie 2011, în baza unui acord de finanţare semnat între ERTICO, liderul de consorţiu, şi Comisia Europeană al cărui beneficiar este şi administratorul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU) – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

În cadrul proiectului-denumit HeERO, România face parte dintr-un consorţiu alături de 8 ţări europene în care vor mai fi dezvoltate alte sisteme pilot. Proiectul va fi derulat pe o perioadă de 36 de luni.

La finalul proiectului, România va fi capabilă sa implementeze sistemul eCall prin care vor fi alertate toate dispeceratele de urgenţă (Ambulanţă, Pompieri, Poliţie), care vor primi date exacte despre un eventual accident auto.

După cum se ştie, sistemul presupune echiparea autovehiculelor cu un modul care să apeleze automat (sau manual) serviciul de urgenţă 112 în cazul unui accident, dar şi echiparea centrelor de preluare a apelurilor de urgenţă cu echipamente care să permită recepţionarea apelurilor de tip eCall şi a datelor asociate.

Sistemul eCall este o iniţiativă a Comisiei Europene, ce a fost definit în cadrul programului eSafety, care are drept scop creşterea siguranţei rutiere. CE susţine dezvoltarea sistemului eCall, acesta identificându-se ca o prioritate în Directiva Sistemelor Inteligente de Transport.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă