0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialStiri pe scurt

Stiri pe scurt

Amenzi pentru vanzatorii de soia modificata genetic
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a verificat modul in care se respecta prevederile legale privind etichetarea alimentelor ce contin organisme modificate genetic oferite consumatorilor spre vanzare. Inspectorii au controlat 57 de operatori economici, constatandu-se abateri la 13 dintre acestia.
Spre exemplu, nu erau respectate prevederile HG 173/2006 cu privire la obligativitatea inscrierii mentiunii "acest produs contine organisme modificate genetic" sau mentiunea "acest produs contine – numele organismului/organismelor – modificat/modificate genetic", in cazul produselor la care s-a confirmat ca produsul contine OMG intr-o proportie mai mare de 0,9%. Inspectorii au gasit la comercializare urmatoarele produse la care s-au constatat deficiente :
l faina de soia, produsa si comercializata de SC NATURALIA IMPEX SRL Voluntari, jud. Ilfov – punct de lucru Bucuresti, care prezenta in compozitie ADN tinta modificat genetic peste limita de 0,9%;
l soia boabe, ambalata de SC SANO VITA SRL Rm. Valcea, comercializata de SC SIMIDON SRL Bucuresti, care conform Buletinului de Analiza nr. 413/15.01.07, emis de IDSA-UBMOMG Bucuresti, prezenta in compozitie ADN-tinta modificat genetic peste limita de 0,9%, avand inscriptionata pe ambalaj mentiunea "nemodificat genetic".
Alte nereguli depistate au fost la produsele soia cuburi si soia felii, ambalate si comercializate de SC COPORA IMPEX SRL Bucuresti, care, desi sunt produse vegetale, aveau inscriptionata pe ambalaj mentiunea abuziva "Fara colesterol", soia cuburi, pungi de 100 g, producator SC ROMFOOD PROD SRL Bucuresti, prezenta data durabilitatii minimale inscrisa pe colante usor detasabile si pate cu masline vegetal HAME, cutii 75 g, producator SC HAME ROMANIA SRL Caracal, judetul Olt, care prezenta lista ingredientelor inscrisa cu caractere foarte mici, ilizibile.
Au fost aplicate amenzi in valoare de 5.900 lei si s-a dispus oprirea temporara de la comercializare a 95 kg de produse alimentare, in valoare de peste 1.351 lei RON.

5.700 de ore de munca in folosul comunitatii
Printr-o dispozitie recenta, edilul sectorului 4 a aprobat planul de lucrari de interes local pentru repartizarea orelor de munca pentru beneficiarii de ajutor social. Cei 85 de beneficiari ai sprijinului acordat de stat vor efectua 5.745 de ore de munca in interes local. Conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, una dintre persoanele majore apte de munca din familia care primeste ajutor social are obligatia de a presta lunar activitati de diverse tipuri, munca stabilindu-se proportional cu cuantumul ajutorului. Conform dispozitiei, numarul de ore efectuate variaza intre 21 si 133.

Pensionarii sectorului 3, invitati la teatru
Pana pe 11 martie, pensionarii sectorului 3 sunt invitati sa ia parte la spectacolele Teatrului Evreiesc de Stat Bucuresti (str. Dr. Iuliu Barasch nr. 15). Miercuri, 7 martie, de la ora 18, este programata piesa "Week-end in paradis", de Franz Arnold si Ernst Bach; sambata, 10  martie, ora 11 – "Ghimpl Netotul",  dramatizare de Moshe Yassur dupa Isaac Bashevis Singer; duminica, 11 martie, ora 11 – "Cel care primeste palme", de Leonid Andreev. Textul poate fi ascultat si in limba romana, la casca, in lectura actritei Dorina Paunescu. Pensionarii sunt rugati sa prezinte talonul de pensie pentru a beneficia de bilete la pret redus – 4,20 RON.

Neutralizarea poluantilor
Inspectorii Serviciului Protectia Mediului Sector 4 au verificat si au solutionat in ultimele zile mai multe sesizari primite de la cetateni. Una dintre ele se refera la disconfortul produs de mirosurile emanate de hota printr-un burlan amplasat in holul unui imobil din str. Mitropolit Nifon. Proprietarul a primit un avertisment prin care i se solicita sa ia masuri tehnologice adecvate de retinere si neutralizare a poluantilor la sursa si de reinstalare a acestuia fara a produce disconfort vecinilor. Organele administrative au mai constatat existenta unui teren insalubru pe str. Drumul Gazarului, sesizarea fiind in curs de rezolvare. Prin activitatea desfasurata in restaurant, o societate de pe Bd. Unirii producea disconfort locuitorilor din zona. In urma controlului, s-a constatat ca societatea functioneaza in baza declaratiei pe propria raspundere, aflandu-se in proces de autorizare de catre Agentia Regionala pentru Protectia Mediului. Incalcarea prevederilor legale se sanctioneaza cu amenzi de la 50 la 100 de lei pentru persoane fizice si de peste 1.000 de lei pentru persoane juridice.

Recompensa pentru profesorii loiali
Recompense banesti in valoare de 2.000 de lei si diplome de merit vor fi acordate de primarul sectorului 6, Cristian Poteras, cadrelor didactice care in aceste zile ies la pensie pentru limita de varsta. In baza unei hotarari a Consiliului local, este recompensata astfel fidelitatea fata de invatamant, copii, parinti si comunitate a profesorilor care in ultimii 4 ani au obtinut calificativul "foarte bine" si care in ultimii 10 ani au activat pe raza sectorului 6. In anul scolar 2005-2006, au functionat 70 de unitati de invatamant preuniversitar de stat si 8 particulare, in cadrul carora si-au desfasurat activitatea 45.564 de elevi si 3.165 de cadre didactice. Media iesirilor la pensie se situeaza intre 10 si 30 de persoane/an scolar.

Concursuri pentru  functionari  europeni
Oficiul European pentu Selectia de Personal (EPSO)  organizeaza in perioada imediat urmatoare noi concursuri pentru selectarea de administratori-asistenti in domeniul informare, comunicare si mass-media, la care se pot inscrie cetateni din toate cele 27 de state membre ale UE, inclusiv Romania. Data-limita pentru inscrierea on-line in baza de date a EPSO este 28 martie a.c.
Informatii suplimentare privind aceste competitii sunt publicate si pe site-ul EPSO sau pot fi obtinute de la Ministerul de Externe.
De la data aderarii Romaniei la UE, cetatenii romani au dreptul de a lucra in cadrul institutiilor comunitare, procedura standard de obtinere a unui astfel de post fiind concursul. Orice roman care indeplineste conditiile cerute de institutiile comunitare care scot la concurs posturile vacante se poate prezenta la  concursurile organizate periodic de fiecare dintre acestea, putand deveni functionar european.

Consultanta juridica gratuita pentru categoriile defavorizate
Serviciul Autoritate Tutelara Sector 6 a efectuat luna trecuta 100 de anchete sociale, 72 dintre acestea fiind intocmite la solicitarea instantelor de judecata, in vederea incredintarii minorilor la desfacerea casatoriilor. Alte 18 au fost realizate la solicitarea inspectoratelor de politie din Bucuresti si nu numai, pentru minorii care au savarsit fapte antisociale, iar 7 au reprezentat referate de ancheta sociala in vederea punerii sub interdictie a unor persoane.
Tot in luna februarie, au fost realizate 43 de dispozitii: de nume pentru copiii abandonati; in vederea reprezentarii minorilor in fata notarilor publici; de curatela; de tutela, in vederea ocrotirii si reprezentarii intereselor interzisilor judecatoresti.

Credite externe pentru locuintele ANL
Agentia Nationala pentru Locuinte va investi in acest an circa 210 milioane de euro in constructia a 9500 de unitati locative destinate inchirierii pentru tineri. O parte din bani, 140 milioane de euro, vor proveni din partea Bancii de Dezvoltare a Comisiei Europene. Partea romana va contribui cu o diferenta de 315 milioane de lei. De la demararea programului sub coordonarea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, au fost construite 16.500 locuinte ANL, din care 13.000 de apartamente destinate inchirierii catre tineri si 3500 cu credit ipotecar. Peste 1500 de locuinte sunt in diverse faze de constructie.
Investitiile privind constructia de locuinte in regim de inchiriere sunt finantate de la bugetul de stat si bugetele locale, precum si din credite interne/externe. Autoritatile locale repartizeaza locuintele construite prin ANL pe baza cererilor depuse de solicitantii care indeplinesc criteriile stabilite prin lege. Cererile pentru locuintele in regim de inchiriere sunt analizate de catre comisiile sociale din cadrul consiliilor locale care stabilesc ordinea repartitiilor in functie de punctajul obtinut de fiecare solicitant in parte.
Cele mai multe locuinte receptionate se afla in Bucuresti.
(Romulus Cristea)

Mecanic de sol accidentat pe aerodromul Clinceni
Un mecanic de sol in varsta de 45 de ani a fost ranit ieri la mana pe aerodromul Clinceni, situat la 15 km de Bucuresti. Conform reprezentantilor aerodromului, Lucian Iancu executa manevrele de pregatire pentru zbor la un avion de mici dimensiuni cand elicea s-a deplasat in sens invers, ranindu-l la mana. Incidentul s-a produs pe fondul motorului nepornit, doar experienta profesionala a mecanicului facand ca accidentul sa nu devina deosebit de grav. Barbatul a fost luat imediat de un elicopter SMURD si transportat la un spital din Capitala. La nivelul aerodromului s-a constituit deja o comisie care ancheteaza cauzele producerii accidentului.

Prime de casatorie pentru 64 de cupluri
64 de cupluri s-au prezentat in luna februarie la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6, la sediul din Str. Drumul Sarii nr. 2, ca sa depuna actele pentru obtinerea primei de casatorie. Pentru a intra in posesia celor 200 de euro care se acorda celor aflati la primul mariaj, este necesara prezentarea urmatoarelor documente: certificat de casatorie; cartea de identitate (original si copie xerox); se vor completa, la sediul directiei, o cerere si o declaratie pe propria raspundere. In termen de 5 zile de la data depunerii cererii, solicitantii vor primi dispozitia emisa de primarul sectorului 6, putand sa ridice banii de la casieria DGASPC, situata pe str. Drumul Taberei nr. 18, dupa 30 de zile de la data depunerii.
Mai multe detalii, pot fi gasite la www.asistentasociala6.ro.

Cele mai citite

AUR intervenție la Consiliul Concurenței pentru vânzarea E.ON Energie România către MVM din Ungaria

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a sesizat la începutul acestei săptămâni Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România către...

Alba Iulia suspendă taxa de promovare turistică, după cererea hotelierilor

Consiliul Local Alba Iulia a votat, la începutul acestei săptămâni, pentru suspendarea taxei de promovare turistică, care se aplica turiștilor cazați în municipiu. Decizia...

China prelungește ancheta antidumping asupra coniacului european

Ministerul Comerțului din China a anunțat prelungirea cu trei luni a anchetei antidumping asupra coniacului din Uniunea Europeană, decizie ce va duce la o...
Ultima oră
Pe aceeași temă