26.5 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialStandarde olimpice langa Bucuresti

Standarde olimpice langa Bucuresti

Lucrarile de la mult-visatul bazin olimpic din cadrul Complexului Sportiv "Sydney 2000" de la Izvorani au intrat pe ultima suta de metri. Teoretic, daca nu vor interveni defectiuni neprevazute, la inceputul anului viitor va fi data in folosinta cea mai moderna incinta de natatie din tara, a carei cuva este aproape identica cu cea a bazinelor din vestitul "Cub de apa" care a gazduit intrecerile olimpice de natatie de la Beijing. Reprezentantii firmei care a furnizat si instalat vana, acreditata de Comitetul Olimpic International, au dat unda verde pentru umplerea cu apa.

Practic, in momentul de fata, tot ceea ce tine de structura, cuva, instalatii de tot felul, vestiare, tribune etc., e gata, iar astazi conducerea complexului va incepe incalzirea uriasei incinte. Estimativ, operatiunea va dura in jur de doua saptamani, dar chiar si ordinul de marime poate fi eronat, pentru ca factorul "neprevazut" are o multime de "ramificatii". "Intr-adevar, ne pregatim sa incalzim incinta, dar durata operatiunii este in functie de multi termeni. Astazi (n.r. – ieri) ne vom racorda la conducta cu gaze si vom face primele probe. Teoretic, n-ar trebui sa avem probleme, dar nu se stie niciodata. In proiectul initial era vorba de incalzire cu motorina, iar ulterior s-a trecut la gaze, iar conducta este total noua. De fapt, toate instalatiile sunt din "tipla", cum se spune, dar chiar daca sunt de calitate superioara, nu stim cum se vor comporta in sarcina.

 

Daca aceasta prima faza se va derula fara incidente nedorite, vom trece la incalzirea propriu-zisa a incintei, care va depinde in primul rand de vreme. Speram sa fie in jur de o saptamana-doua, dar cred ca nimeni nu ar putea oferi o perioada exacta", a declarat Dan Pojoreanu, directorul general al bazei sportive de la Izvorani. Din surse neoficiale am aflat ca recomandarile specialistilor au fost ca incalzirea sa inceapa in primavara sau chiar in vara lui 2009, costurile estimative fiind, evident, mult mai mici decat iarna. Cum deja punerea in functiune a bazinului a intarziat cu mai bine de un an, este explicabil de ce nu mai sunt acceptate nici un fel de amanari.

Umplerea bazinului, ultima operatiune
"Daca totul va merge ca la carte din punctul de vedere al incalzirii incintei, vom trece la umplerea cuvei, operatiune care dureaza in jur de 15 zile, de asemenea daca nu intervin situatii neprevazute. Dupa ce bazinul va fi plin cu apa, vor incepe probele la sistemele de filtrare si clorinare, dar si la instalatia de ventilatie, tinand seama ca trebuie pastrata o temperatura constanta pentru a nu afecta calitatea apei", a precizat Pojoreanu. Deocamdata, fundul bazinului arata destul de "ondulat", dar directorul complexului ne-a explicat zambind:

"Intreaga cuva este acoperita cu un liner din plastic aplicat pe metal, ultima descoperire in materie, care inlocuieste cu succes clasicele faiante, gresii sau vopseluri rezistente la apa. Dupa ce vana va fi umpluta, materialul se va intinde insa perfect sub presiunea apei. Pana vom incepe umplerea, singura noastra grija este sa pastram toata suprafata curata pentru ca praful ar putea-o deteriora, iar orice zgarietura trebuie lipita cu PVC topit. De altfel, avem echipe care spala in permanenta intreaga incinta pentru a impiedica praful sa patrunda in instalatii".

Meci de polo de Liga Mondiala la Izvorani?
Cei mai nerabdatori sa profite de "minunatia" de la Izvorani sunt poloistii. Desi principala destinatie a  bazinului este aceea de  a oferi conditii ultramoderne de pregatire a loturilor olimpice de natatie si polo, conducerea Federatiei Romane de Polo (FRP) spera sa-l poata folosi si pentru organizarea unor intalniri internationale oficiale. "Daca bazinul ar fi gata, am putea gazdui la Izvorani primul meci pe care nationala Romaniei de polo urmeaza a-l disputa pe teren propriu in Liga Mondiala (n.r. – martie 2009, in compania Muntenegrului). Ar fi excelent, pentru ca este aproape de Bucuresti si de aeroport si ofera locuri ideale de cazare pentru ambele echipe la preturi mult mai mici decat oriunde altundeva", a spus Radu Diaconescu, secretar federal pe probleme internationale in cadrul FRP.

Chiar daca deocamdata in tribune nu sunt amplasate decat in jur de 200 de scaune, seful complexului ne-a asigurat ca numarul acestora ar putea fi marit pana la 600, ceea ce ar fi suficient pentru o astfel de competitie. Ramane insa de vazut daca va fi posibil ca "bijuteria" de la Izvorani sa fie  inaugurata intr-o competitie internationala de reprezentativa noastra de polo.

Cele mai citite

Atac armat în SUA: cel puțin patru persoane și-au pierdut viața

Un atac armat tragic a avut loc sâmbătă seara în Birmingham, Alabama, unde mai mulți atacatori au deschis focul, ucigând patru persoane și rănind...

Modificări în susținerea examenului de de Definitivat în învățământ

Ministerul Educației a anunțat că proba scrisă pentru examenul de definitivat din anul școlar 2024-2025 va avea loc mai devreme, pe 8 iulie 2025,...

Femeie găsită carbonizată într-o casă cuprinsă de un incendiu

O tragedie a avut loc în comuna Laza, județul Vaslui, unde o femeie de 50 de ani a murit carbonizată în propria locuință în...
Ultima oră
Pe aceeași temă