Pe litoralul romanesc vin din ce in ce mai multi practicanti ai sporturilor nautice. La inceput o simpla curiozitate, o plimbare cu ski-jetul sau placa de schi iti poate trezi setea de adrenalina, astfel ca majoritatea celor care au "gustat" pentru prima data zece minute de viteza pe valuri vor sa retraiasca senzatiile deosebite.
Singura conditie, pe langa pasiunea pentru viteza si apa, pe care trebuie sa o indeplineasca turistul amator de sporturi nautice este sa dispuna de resursele financiare. Zece minute cu ski-jetul costa intre 80 si o suta de lei. Cea mai ieftina varianta de senzatii nautice, daca le putem numi asa, este inchirierea hidrobicicletei. 30 de lei pe ora, insa fara senzatia vitezei. Cei care nu vor sa se lupte cu valurile Marii Negre pot opta pentru aceleasi senzatii tari pe lacurile Tabacariei si Sutghiol. La inceput o simpla modalitate de a face un ban in plus, sporturile nautice sunt privite cu mare interes de autoritatile locale si centrale. ANT are in vedere pentru acest sezon estival incurajarea investitorilor de a reface bazele de teleschi nautic, windsurf, agrement cu barci sau hidrobiciclete, precum si pontoanele pentru plimbarile cu vaporase sau ambarcatiuni mari.
Mamaia, cea mai completa statiune din punct de vedere al facilitatilor pentru dezvoltarea activitatilor nautice, face obiectul unor investitii majore. In Mamaia functioneaza opt baze de agrement, patru pe malul lacului Sutghiol si patru la malul marii. Turistii pot incerca senzatiile unei ridicari parasuta, tractari cu banane gonflabile, windsurfing, caiac-canoe, plimbari cu ski-jetul, veliere tip catamaran si caravele. Tot aici se pot deprinde primele manevre ale velelor la scoala de yachting.
Apa de mare are un continut bogat de saruri marine: magneziu, clorura de sodiu, calciu, sulfat de magneziu, continand in acelasi timp si diverse substante organice. Are efecte antiinflamatorii si ajuta la metabolismul glucidelor, proteinelor, lipidelor, calciului si fosforului, tratarea celulitei, a reumatismului sau a tulburarilor circulatorii. De asemenea, tratamentul pe baza de bai de mare este eficace in tratarea anumitor afectiuni ale pielii. Apa de mare mai contine si bariu, crom, iod, arseniu si multe alte metale in cantitati mici.
Medicii recomanda sporturile nautice pentru tratarea si preintampinarea afectiunilor locomotorii. Apa de mare permite tonifierea musculaturii intregului corp. Pe langa faptul ca multiplica efortul la care sunt supusi muschii, intareste articulatiile si amelioreaza circulatia sanguina. Apa ofera o senzatie de lejeritate si de destindere a corpului, incomparabila cu orice altceva. Persoanele care vor sa isi tonifice musculatura fara sa se implice intr-un efort prea mare pot opta pentru aquajogging, iar cele mai temerare – in ski nautic sau caiac-canoe. Sport complet, skiul nautic tonifica musculatura membrelor inferioare, a abdomenului, a partii dorsale si a umerilor. De asemenea, amelioreaza capacitatea cardio-respiratorie. Caiac-canoe dezvolta muschii bratelor, dar si muschii abdominali sunt foarte solicitati. Acest sport ofera practicantului forta, suplete, rezistenta fizica si dezvoltarea armonioasa a corpului. De asemenea, influenteaza pozitiv mobilitatea articulara si a coloanei vertebrale.