4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialSpitalul Marie Curie: Starea de sănătate a bebelușilor s-a îmbunătățit

Spitalul Marie Curie: Starea de sănătate a bebelușilor s-a îmbunătățit

Starea de sănătate a celor șapte copii din Pitești internați la Spitalul „Marie Curie” cu o infecție puternică, a înregistrat o evoluție bunu, potrivit șefei Secției de Nefrologie Mihaela Bălgrădean, citată de Agerpres.

„Ne mai pregătim la încă unul din cei trei dializaţi să închidem cateterul peritoneal, în sensul că, în momentul în care nu va mai avea nevoie de dializă, are nevoie de prescripţiile generale legate de boală. (…) S-ar putea mâine sau poimâine, poate chiar mâine. Lucrurile merg bine. Copilul din terapie intensivă are şi el o evoluţie încetişor mai bună, în sensul în care a început să emită o cantitate mică de urină, este încă alimentat pe sondă naso-gastrică, nu reuşeşte încă să primească alimentaţia pe cale orală. Una peste alta, sigur, şi faţă de situaţia lui, noi suntem mulţumiţi şi revin în a spune că fiecare are o evoluţie particulară atunci când începe să recupereze după faza acută a bolii”, a afirmat medicul. 

Bălgrădean a spus că, cel mai probabil, spre sfârşitul săptămânii vor mai fi externaţi alţi doi copii şi la începutul săptămânii viitoare alţii. 

„Probabil, spre sfârşitul săptămânii, discutăm de externările altor doi copii care nu au mai avut dializă peritoneală şi, probabil, la începutul săptămânii viitoare, despre ceilalţi, ultimii doi la care s-a suprimat dializa peritoneală. Sunt etape. Important este că evoluţia lor este bună. (…) Medicaţiile şi recomandările trebuie respectate după externare”, a punctat şeful de secţie. 

Citește și: UPDATE. Noi precizări privind cazul bebeluşilor de la Argeş. MS infirmă existenţa unui caz de sindrom hemolitic uremic şi la Bacău

Mihaela Bălgrădean a adăugat că în evoluţia acestei boli există nişte componente care pot face medicii să se gândească la posibilitatea unor complicaţii pe termen lung. 

„Aceste componente sunt legate de modalitatea de debut al bolii, de felul în care au răspuns la terapie, de felul în care au reacţionat în diferite momente ale evoluţiei lor. Pe de altă parte, lucrurile legate de afectarea renală pe termen lung se stabilesc în timp, pentru că noi urmărim nişte parametri asupra cărora ne exprimăm în timp în legătură cu funcţia renală”, a declarat medicul. 

Întrebată în legătură cu descoperirea unei pneumonii la autopsia unuia dintre copiii care au murit, Mihaela Bălgrădean a explicat că aceasta este una dintre complicaţiile bolii. 

„Între complicaţiile bolii intră şi afectarea pulmonară severă, iar din punct de vedere anatomo-patologic o astfel de afectare pulmonară se traduce prin manifestări similare unei pneumonii. Manifestările anatomo-patologice, semnele anatomo-patologice sunt ale unei pneumonii, pentru că, aşa cum vă spuneam, fiind vorba de o boală sistemică alături de plămân sunt afectate şi cordul şi creierul şi tubul digestiv şi toate celelalte aparate şi sisteme”, a completat nefrologul. 

Citește și: Vești bune despre bebelușii din Argeş internaţi la Spitalul Marie Curie

Ea a menţionat că a discutat cu experţii veniţi din Suedia. „Sigur că am discutat cu experţii veniţi din Suedia, sigur că am răspuns la solicitările, întrebările dumnealor. Dumnealor sunt cei care vor emite concluziile finale, având regulile proprii. Şi ei sunt specialiştii şi au regulile legate de munca dumnealor”, a spus medicul nefrolog. 

Mihaela Bălgrădean a afirmat că aceasta este perioada cea mai grea pe care o traversează de când este angajată în Spitalul „Marie Curie”. 

„Eu lucrez în acest spital de când este el, adică de 32 de ani, din 1984. Este cea mai grea perioadă pe care trebuit să o traversăm din punct de vedere al unui număr mare de boli acute extrem de severe, care a presupus un volum imens de muncă, foarte multe emoţii şi foarte mult profesionalism din partea noastră. (…) Practic a însemnat un volum de muncă legat de tot ce înseamnă câştigarea încrederii părinţilor, înţelegerea de către întreaga echipă că suntem într-o situaţie grea şi un efort din toate punctele de vedere şi poate, nu în ultimul rând, emoţional”, a spus şeful de secţie. 

Citește și:  Cauza îmbolnăvirii copiilor din Argeş rămâne încă o enigmă pentru autorităţile sanitare din România

De la începutul luni, în județul Argeș s-au înregistrat mai multe cazuri de bebeluși cu boală hemolitică uremică, dintre care o parte au fost internați la spitalele din Argeș, iar alții la Spitalul „Marie Curie” din București. Trei dintre ei au murit, primul deces fiind înregistrat la 4 februarie. Până acum nu se cunoaște sursa îmbolnăvirii.

Săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a transmis că nu există o sursă unică de îmbolnăvire a bebelușilor. Mai mult, din datele de menționate în foile de observație, nu s-a indentificat nicio legatură între cazuri. MS transmite că debutul bolii a avut loc într-o perioadă de două săptămâni. Mai mult, raportul arată că nu toți copiii au prezentat anemie hemolitică. În urma probelor de apă plată, apă de rețea și lapte praf, s-a constatat că probele recoltate sunt în conformitate cu normele, cu excepția a două probe, recoltate de la domiciliul unor copii. 

În ceea ce privește deshidratarea, MS a precizat că a reprezentat un factor important în evoluția ulterioară a cazurilor, mai ales prin întârzierea prezentării la medic. Din acest motiv, luni a fost instituit un sistem de declarare zilnică a tuturor cazurilor de boală diareică severă, din toate unitățile sanitare, la copiii sub cinci ani.

Potrivit raportului, probele efectate în saloane, în Spitalul de Pediatrie din Piteși nu există un focar de infecție. Mai mult de atât, în ultimele cinci zile, niciun copil din judetul Argeș  sau din alte zone ale țării nu a mai fost raportat cu boală diareică gravă.

Corpul de Control al premierului Dacian Cioloş investighează modalitatea în care sunt trataţi bebeluţii care s-au îmbolnăvit, potrivit unui comunicat al Executivului, remis redacţiei. Totodată, o comisie de medici din străinătate a sosit, săptămâna trecută, pentru a oferi asistență medicilor români.

Cele mai citite

Zgomotul misterios. „The Hum” afectează aproximativ 2% din populația globală

"The Hum" este un sunet misterios de frecvență joasă care afectează aproximativ 2% din populația globală. https://www.youtube.com/watch?v=WuSdzxhWpU0 Zgomotul misterios: "The Hum" Recent, acest fenomen a...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

WhatsApp nu va mai funcționa pe telefoanele Android mai vechi. Vezi lista completă

Începând din ianuarie 2025, aplicația WhatsApp, deținută de Meta, va înceta să mai fie compatibilă cu telefoanele Android mai vechi, în special cele care...
Ultima oră
Pe aceeași temă