Construcţia corpului B al Spitalului de Copii din Timişoara, ce ar urma să „înghită” aproximativ opt milioane de euro, va fi finanţată aproape în totalitate de la Guvern, după ce premierul Victor Ponta a primit nouă dosare cu 33.000 de semnături.
Anunţul a fost făcut de către viceprimarul Timişoarei, Sorin Grindeanu, după ce petiţia „Da. Reuşim pentru un nou Spital de Copii” a avut succes printre timişoreni. Autorităţile locale au anunţat că a fost finalizată licitaţia pentru desemnarea proiectantului viitoarei clădiri a spitalului, iar acesta trebuie să prezinte proiectul final în maxim două luni.
Semnături record
„Cele nouă dosare au fost trimise la Guvern, iar acesta este cel mai mare număr de semnături strânse în Timişoara pentru o cauză civică. Faptul că Guvernul va finanţa această construcţie nu e o victorie a mea sau a Fundaţiei Academice Culturale, ci a celor 33.000 de semnatari, a tuturor locuitorilor din această zonă. O mică parte din investiţie va fi suportată şi de la bugetul local, iar în bugetele guvernamentale din 2013 şi 2014 va fi introdusă finanţarea acestui corp al clădirii.
Pentru că este un spital regional, vom căuta variante juridice pentru ca şi Consiliul Judeţean să poată fi introdus în acest proiect”, a declarat Grindeanu, în acelaşi timp şi candidat USL pe Colegiul 2 Timişoara la Camera Deputaţilor. Deocamdată, însă, nimeni nu poate spune care va fi component viitorului Guvern, însă reprezentanţii ARD spun că sunt şanse mici ca Victor Ponta să fie premier după 9 decembrie, iar declaraţiile lui Grindeanu ar fi unele pur electorale.