5.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialSondaj: Bunicii cred că părinţii nu-şi educă bine copiii

Sondaj: Bunicii cred că părinţii nu-şi educă bine copiii

Trecerea de la o generaţie la alta a însemnat şi schimbarea atitudinii: părinţii din zilele noastre nu-şi mai bat copiii şi nu-i mai trimit la culcare fără să ia cina, dacă au făcut vreo boacănă. Totuşi, bunicii consideră că acest lucru este în defavoarea nepoţilor, care cresc fără maniere şi valori morale, relatează Daily Mail.

În locul pedepselor tradiţionale, părinţii din zilele noastre au tendinţa să aleagă pedepse mai uşoare, cum ar fi să nu le mai permită copiilor să se uite la televizor sau să se joace un anumit joc video.

Un sondaj efectuat de site-ul Mature Times (maturetimes.co.uk) printre cititorii săi (500 bunici) arată că vârstnicii consideră că nepoţii lor nu au respect pentru autoritate şi pentru valorile morale.

Două treimi dintre bunici cred că nepoţii lor nu sunt la fel de bine disciplinaţi cum erau părinţii lor când erau mici. Unul din şase bunici consideră că părinţii din zilele noastre au eşuat pe plan familial.

O pătrime e de părere că părinţii sunt prea îngăduitori cu odraslele lor, iar 40% susţin că părinţii nepoţilor lor nu vor să se impună în faţa copiilor, ca să nu pară prea autoritari.

„Este clar că generaţia a treia consideră că standardul de disciplină a scăzut”, a declarat Jane Silk, de la Mature Times.

Jumătate dintre cei chestionaţi au spus că au fost mai stricţi cu copiii lor decât sunt ei acum cu nepoţii. Unul din patru bunici spune că părinţii ar trebui să fie mai stricţi, iar 27% au subliniat importanţa existenţei valorilor.

Unul din cinci bunici crede că nepoţii ar trebui să aibă maniere mai bune şi 19% dintre respondenţi consideră că cei mici ar trebui să aibă mai mult respect pentru cei în vârstă.

Principalele pedepse aplicate de cei în vârstă propriilor copii au fost: închiderea în casă- 49%, o palmă sau mai multe- 45% sau să-i trimită în camera lor- 49%.

Copiii de altădată nu mai primeau bani de buzunar (33%), săreau peste masa de seară (12%) sau erau urechiaţi (7%).

Părinţii moderni adoptă alte modalităţi de pedepsire a copiilor. Numai 11% dintre cei mici sunt pocniţi dacă fac o prostie şi numai 21% nu mai primesc bani de buzunar dacă sunt pedepsiţi. Cei mai mulţi părinţi le confiscă Ipod-urile şi telefoanele mobile (24%) sau nu le mai permit să se uite la televizor (40%).

„Întrebarea este dacă metodele de disciplinare folosite de părinţii din zilele noastre sunt eficiente. Se pare că răspunsul este nu”, a explicat Silk.

Bunicii cred că părinţii încearcă să facă orice ca să evite conflictele, iar patru din zece oameni în vârstă cred că părinţii vor să fie percepuţi de copiii lor drept prieteni şi nu o figură care inspiră autoritate.

7% dintre bunici dau vina pe ei pentru felul în care se poartă nepoţii şi şi-ar fi dorit să-şi educe mai bine copiii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă