0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialSofismele care au ţinut în spate un referendum ruşinos

Sofismele care au ţinut în spate un referendum ruşinos

Profilul referendumului din 29 iulie e unic, pentru că îndemnul de a merge la vot ascunde, de data asta cel puţin, câteva sofisme simplu de demontat.

Propaganda USL a acreditat în aceste zile ideea că a nu te deplasa la urne înseamnă a călca în picioare memoria celor morţi pe baricadele Revoluţiei din decembrie 1989.

Aceeaşi propagandă a mai vehiculat teza că a îndemna populaţia să nu se deplaseze la urne echivalează cu a atenta în mod direct la democraţie, a cere omului să se priveze singur de drepturi fundamentale, altfel deplin garantate într-un stat de drept, dar şi a pune în pericol respectarea celor mai de preţ valori.

Or, aici nu e nici o filosofie, pentru că faptele sunt simple. Fără a-i păsa că există şi cetăţeni care în România anului 2012 nu îşi doreau schimbarea puterii prin puci, o anumită parte a eşicherului politic a ţinut morţiş să gripeze mecanismele democratice şi instituţionale din societatea românească şi să dea peste cap ţara cu nici jumătate de an înaintea unor alegeri generale la termen – iar reacţiile internaţionale şi mai ales căderea liberă a leului faţă de euro reflectă cel mai bine deranjul astfel creat. În al doilea rând, judecătorii Curţii Constituţionale au fixat un prag, un cvorum, prin urmare condiţia prezentării la urme capătă valenţele unei opţiuni, la fel ca DA şi NU.

E simplu şi nu e cazul de umori: cine NU A VRUT să meargă duminică la vot nu şi-a bătut joc nici de democraţie, nici de propriile-i drepturi, ci pur şi simplu A OPTAT, la fel ca vecinul care a mers la urne şi a zis DA sau ca amicul care s-a dus şi a pus ştampila pe NU. Doar că a spus un NU care a şi contat cu adevărat.

Citeşte şi Referendum: câteva concluzii despre votul maghiarilor

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă