Azi ar trebui să fie ultima zi în care se mai pot înscrie echipele pentru viitorul sezon al Ligii a II-a şi a III-a la fotbal, dar este foarte posibil ca termenul să fie prelungit, pentru că mai multe grupări au încă situaţia neclară şi, în consecinţă, nu îşi pot depune dosarele la FRF.
Printre echipele cu mari probleme se află şi Politehnica Iaşi, care are datorii de 3,3 milioane de euro. Cele mai mari datorii sunt către bugetul de stat, 1,35 milioane euro. Clubul înregistrează şi restanţe către antrenori, jucători şi personal administrativ, care au o valoare totală de aproape 480.000 euro, cele mai vechi datând din sezonul fotbalistic 2008-2009. Poli mai are datorii către furnizori în valoare de aproape 150.000 euro, datorii la plata chiriei pentru jucători şi antrenori în sumă de 35.000 euro, datorii către impresari de 61.500 euro, restanţe la contractele de la echipa a doua a clubului în valoare de aproape 30.000 euro, dar şi restanţe la salariile personalului administrativ în valoare de 41.000 euro. La aceste sume se adaugă datorii de 700.000 de euro la Consiliul Local şi 425.000 de euro la Consiliul Judeţean.
Ieri, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi a anunţat că va scoate la licitaţie o maşină ce aparţine clubului Politehnica. Licitaţia va avea loc pe 9 august, obiectul acesteia fiind o Toyota RAV 4 ce aparţine clubului. Aceasta este prima licitaţie organizată pentru acoperirea datoriilor FC Politehnica Iaşi SA la bugetul statului.
Noutăţile aşteaptă
Grigore Sichitiu, care ar putea să preia funcţia de preşedinte al clubului Poli Iaşi, aşteaptă ca acţionarii să rezolve problemele, pentru ca el şi antrenorul Ionuţ Popa să semneze cu clubul din Copou. „Am discutat cu mulţi fotbalişti de valoare venirea la Poli Iaşi, dar nu prea am ce să le ofer când mă întreabă de contracte”, spune Sichitiu.