0.2 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialSistemul de sănătate, principala nemulțumire a membrilor AmCham

Sistemul de sănătate, principala nemulțumire a membrilor AmCham

Rezultatele unui sondaj al Camerei de Comerț Americane în România – AmCham România, realizat în rândul membrilor asociației, indică faptul că 70% din respondenți apreciază cel mai mult calitatea infrastructurii de comunicații, în contrast puternic cu nivelul foarte scăzut de satisfacție în ceea ce priveşte calitatea altor tipuri de infrastructură (transport, sănătate, educație etc.), respectiv cu volumul investițiilor în infrastructură, domenii indicate ca fiind nesatisfăcătoare și foarte nesatisfăcătoare de 75%-89% dintre respondenți. Calitatea forţei de muncă calificate se situează pe locul doi în topul celor mai apreciate aspecte ale mediului de afaceri din România, cu peste 65% răspunsuri favorabile.

Nivelul cel mai ridicat de nemulțumire a fost exprimat față de sistemul de sănătate, în principal cu referire la subfinanțare, lipsa de viziune pe termen lung şi strategie de reformă din acest sector, aspecte reclamate și cu privire la sistemul de educație. Peste 60% dintre respondenți s-au declarat nemulţumiţi de nivelul de transparență și predictibilitate din sectorul fiscal, dar şi de ineficiența, calitatea și capacitatea de reacție a administrației publice.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă