17.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialSindicaliştii dezgroapă securea războiului

Sindicaliştii dezgroapă securea războiului

Sindicatele din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi au trimis o notificare administraţiei companiei, în care se arată că a devenit iminentă declanşarea conflictului de muncă, după ce negocierile salariale au eşuat. În timpul negocierilor salariale pentru noul Contract Colectiv de Muncă pe 2011, sindicatele au solicitat o majorare salarială de 15%, în timp ce administraţia a oferit un maximum de 7%, la care ar s-ar fi adăugat bonusuri şi pachete sociale ce ar dus, teoretic, la o majorare a veniturilor salariaţilor cu aproximativ 10%.

Cum sindicaliştii nu au fost de acord cu oferta administraţiei, liderii au hotărât că pot declanşa conflictul de muncă. Conflictul va fi înregistrat, conform legii, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi, după ce, timp de două zile, se va aştepta un răspuns din partea conducerii combinatului. Potrivit liderului Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor Metarom, Mircea Scântei, în cazul în care conflictul de muncă nu va fi mediat şi nu se va stinge de comun acord, s-ar putea ajunge chiar la declanşarea unei greve generale în combinat.

Conducerea combinatului nu a dorit să comenteze, deocamdată, acest subiect.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă