Preşedintele israelian, Shimon Peres, a afirmat, marţi, că Israelul are „răspunsuri” la ameninţarea nucleară iraniană, reiterând că este vorba de o „problemă a întregii lumi”, nu doar a statului evreu, informează AFP, preluată de Mediafax.
„Israelul are răspunsuri la problema iraniană. Dar întreaga lume are responsabilitate în acest caz. Nu trebuie transformată într-un monopol israelian”, a apreciat Peres, în cursul conferinţei anuale a ambasadorilor israelieni.
Preşedintele a subliniat că doctrina de „ambiguitate deliberată” a Israelului în materie nucleară reprezintă o modalitate „eficientă” de disuasiune în relaţia cu Iranul.
Israelul nu a semnat Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP) şi nu a confirmat, nici infirmat că ar deţine arme nucleare. Potrivit experţilor, Israelul are între 200 şi 300 de ogive nucleare fabricate la uzina de la Dimona, în deşertul Neghev.
„Israelul are capacităţi de disuasiune, reale sau nu”, a subliniat Peres.