0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialSfârşitul lumii? A fost creat un virus mai periculos decât antraxul

Sfârşitul lumii? A fost creat un virus mai periculos decât antraxul

Un studiu condus de un grup de oameni de ştiinţă din Olanda a avut ca rezultat crearea unui virus gripal atat de puternic încât ar putea distruge întreaga civilizaţie, relatează Daily Mail.

Virusul mortal este o versiune modificată genetic a H5N1 – virusul gripei aviare, dar se răspândeşte cu o viteză mult mai mare şi poate infesta milioane de oameni în acelaşi timp.

Această cercetare a născut multe controverse şi a scindat lumea oamenilor de ştiinţă, mulţi dintre aceştia fiind de părere că acest studiu nu ar fi trebuit nici măcar demarat.

Virusul H5N1, în forma sa cunoscută, a ucis 500 de persoane şi nu este suficent de puternic pentru a cauza o epidemie globală. Dar virusul în forma sa modificată genetic este cu mult mai periculos. Dacă ar fi folosit ca armă biologică, în mâinile unor persoane deloc avizate, ar putea duce la o catastrofă. Virusologul Ron Fouchier de la Centrul Medical Erasmus din Olanda a descoperit împreună cu echipa sa de cercetători că, doar cu cinci modificări genetice, virusul gripei aviare ar putea deveni cu mult mai contagios şi s-ar împrăştia cu o viteză uriaşă.

Testele au fost făcute pe dihori, pentru că tractul respirator al acestui animal este foarte similar cu cel uman, astfel obţinându-se rezultate cât mai aproape de realitate.

Fouchier este atât de speriat de avalanşa media care va urma încât şi-a angajat un consilier pentru a-l ajuta să îşi pună la punct o strategie de comunicare.

Cercetarea este parte a unui proiect internaţional care are ca scop înţelegerea deplină a modului de acţionare a virusului H5N1.

Fouchier a recunoscut că acesta este unul dintre cele mai puternice virusuri care pot fi create, dar nu vrea să publice o lucrare în care să descrie cum a fost realizat.

Nu sunt singurii care au creat virusul

Studiul este unul dintre cele două cercetări care au generat dezbateri ample cu privire la libertatea acordată oamenilor de ştiinţă, care pe cât de multe beneficii ar putea aduce la nivel modial, de asemenea poate fi o unealtă pentru bio-terorism.

Celălalt studiu, elaborat tot pe H5N1, a fost condus de o echipă format din oameni de ştiinţă de la Universitatea din Wisconsin şi cea din Tokyo. Se spune că rezultatele sunt similare cu cele ale lui Fouchier.

Ambele cercetări sunt evaluate de Consiliul Consultativ pentru Biosecuritate al Statelor Unite (NSABB). Acest organ de reglementare nu are puterea de a interzice publicarea studiului, dar poate sfătui revistele ştiinţifice să nu o facă.

Paul Keim, preşedintele NSABB a declarat: „Nu mă pot gândi la niciun alt organism patogen la fel de puternic cum este acesta. Cred că nici măcar antraxul nu este la fel de înspăimântător.”

În mod obişnuit, cercetările ştiinţifice au fost mereu publice pentru a permite celorlalţi oameni de ştiinţă să evalueze munca altora şi să preia anumite metode de lucru sau să înveţe din studiile anterioare. Dar, foarte mulţi dintre aceştia sunt de părere că acest studiu nu ar trebui făcut public.

Expertul Michael Osterholm, director al Centrului de Cercetare în domeniul Bolilor Infecţioase de la Universitatea din Minesotta, şi membru al NSABB consider că studiul este un document de o imensă valoare medical şi a adăugat că anumite informaţii din el ar trebui să fie accesibile unnui grup restrâns de oameni care trebuie să fie informaţi.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă