9.8 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialSever Voinescu: Scandalul imnului musteşte de prostie

Sever Voinescu: Scandalul imnului musteşte de prostie

Vicepreşedintele PDL, Sever Voinescu, spune la RFI că scandalul imnului de la meciul de fotbal dintre România şi Franţa, de pe Arena Naţională „musteşte de prostie”, purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor declarându-se „perplex”, relateaza Mediafax.

Sever Voinescu consideră drept „jenantă” politizarea întregului scandal privind imnul. „În chestiunea imnului, sunt perplex! Mi se pare că toată povestea asta cu politizarea imnului şi cu o strofă care conţine numele Traian este absolut jenantă şi dovedeşte că e foarte, foarte multă prostie, musteşte de prostie povestea asta. Pe măsură ce este tot mai expusă şi tot mai discutată, senzaţia mea de jenă este cu atât mai mare”, declară vicepreşedintele PDL.

Prefectura Capitalei i-a amendat pe cântăreţul Marcel Pavel şi FRF, după ce artistul a schimbat un vers al imnului naţional, la începutul meciului cu Franţa, pentru că în imn apărea numele propriu „Traian”. Iniţial, Pavel a spus că nu a vrut să se interpreteze politic versul respectiv. Ulterior, el a afirmat că a modificat versul de comun acord cu FRF.

Marcel Pavel a precizat că timpul alocat pentru ambele imnuri a fost de trei minute şi a fost chiar depăşit cu zece secunde. Astfel, el a ales să cânte două strofe din imnul naţional, însă ultimele două versuri din cea de-a doua strofă („Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/Triumfător în lupte, un nume de Traian!”) au fost înlocuite cu ultimele două versuri din prima strofă („Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă/La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!”).

Anterior, cântăreţul afirmase: „Se interpreta politic dacă spuneam asta. (…) Mi s-ar fi reproşat dacă aş fi cântat cu Traian”.

Cele mai citite

FCSB – Hamburg 2-1. Florin Tănase și Octavian Popescu au înscris golurile

FCSB - Hamburg 2-1. Campioana României a debutat cu o victorie în primul meci de pregătire din cantonamentul din Antalya, învingând formația germană Hamburger...

Plata taxelor și impozitelor prin Ghișeul.ro și ROeID: peste 1.600 de instituții și 400 de tipuri de plăți disponibile

Cetățenii pot plăti taxele și impozitele rapid și sigur prin platforma Ghișeul.ro sau aplicația ROeID, a anunțat Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR). Aplicația centralizează peste...

Donald Trump, condamnat penal

Donald Trump a devenit primul președinte american condamnat penal, fiind găsit vinovat de 34 de infracțiuni legate de falsificarea documentelor contabile și utilizarea ilegală...
Ultima oră
Pe aceeași temă