1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăOp & EdSerbinatorul

Serbinatorul

Odată cu punerea în detenție a lui Novak Djokovic, într-o cameră supravegheată a Aeroportului Tullamarine din Melbourne, urmată de relocarea sa într-un hotel de migranți ilegali, păzit de trupele înarmate, oligarhia neomarxistă a redeschis gulagul. Dacă ar exista justiție – cu adevărat liberă – Serbinatorul le-ar închide jocul inchizitorilor dogmatici. Visez?

L-au interogat, umilit și deposedat de drepturile la apărare, “noaptea ca hoții.” Numărul 1 mondial al tenisului a fost anchetat pentru „crima” de sinceritate. Victima a recunoscut că nu e vaccinată. Tirania acelor de seringă nu suportă evadările din canon, ci doar supunere cazonă.  

Dar dacă era cetățean al Commonwealth, tot așa se purtau cu el? Se știe că pe vremea când a ieșit din adolescență, părinții săi au refuzat naturalizarea lui britanică. E pedepsit Djokovici că nu face parte din lumea lor?

Sute de sârbi din diasporă s-au adunat în fața hotelului de detenție. Spiritul sangvin balcanic nu suportă nedreptatea. Până cel puțin miercuri, când va fi judecată contestația la ridicarea vizei de Australia, cel mai mare tenismen al lumii va sta alături de infractori. Un abuz de dogmă, o agresiune frivolă, o lapidare a campionului cu douăzeci de mari trofee? De nouă ori le-a luat titlul, iar acum îl țin închis, ca pe borfașii de drept comun într-un hotel plin de purici. Curată nebunie murdară.

Încă trei tenismeni nevaccinați au primit viză de intrare în Australia

Novak Djukovic a recunoscut polițiștilor de frontieră că nu s-a vaccinat, că are anticorpi naturali, având COVID-19, acum câteva luni. Și că deține o scutire medicală. N-a contat documentul medical. Cum nu a contat și decizia Federației australiene de acceptare a sa la turneu, nevaccinat, după consultarea profesioniștilor din DSU-ul lor. Ministrul australian al Sănătăţii, Greg Hunt, a afirmat că Djokovic nu a putut oferi suficiente dovezi necesare pentru a putea intra în Australia şi va fi trimis înapoi în Serbia.

citește: Prognoze pentru anul 2022

Pentru a da o lecție antivacciniștilor, premierul de la antipozi a spus răspicat: “regulile sunt regulile sunt reguli, mai ales când e vorba de granițele noastre. Nimeni nu este mai presus de reguli.” Doar că șeful executivului s-a făcut de cangureală. Presa sportivă a aflat că la Australian Open mai sunt încă trei jucători nevaccinați, dar care au ascuns acest lucru.

Prin duritate, dispreț și segregare, neomarxiștii de la Melbourne și-au dat cu doctrina-n cap. S-au tulai marinat, pe aeroportul Tullamarine, doar pentru a fi agenții cauzei de salvare prin inoculare cu forța. Și-au ales o țintă înaltă, un antivaxer declarat și un naționalist pur sânge, pentru a speria lumea care nu se închină la secta globalistă.

Citește și: Slăbește fără diete ! Încercare simplă de antrenare a creierului

Încă o dată se demonstrează că neomarxiștii au folosit pandemia pentru segregări sociale. În numele canonicului drept colectiv la sănătatea publică, au ucis individul, l-au deposedat de dreptul său la existență liberă. Au împărțit lumea iar.

Englezii nu l-au putut scoate pe Nole din Balcani, dar nici balcanii din Nole

Talentul incredibil al lui Nole, cum îl strigă tribunele, a fost evidențiat încă de la vârsta de 18 ani, când câștiga turneu, după turneu, publicul fiind în extaz. Întotdeauna britanicii și-au dorit leadershipul sportului alb. În 2006, când încă nu împlinise 20 de ani, Roger Draper, președintele Federației engleze de tenis, a început negocierile de naturalizare a sa. Părinții lui s-au opus. Nu voiau să se mute în Marea Britanie.

Ar fi putut să stea la masă cu lorzii, să fie decorat de regină, să ridice în triumf cupele pe partitura “God save the Queen,” dar a rămas în genetica războinicilor Europei. Occidentalii au simțit pe pielea lor cât de luptători sunt sârbii. Nu există competiție mondială, în care ei să nu se bată pentru podium. Au în genă spiritul de luptă. 

Învinșii i-au spus Serbinatorul

Serbinatorul
desen de Ștefan Popa Popa’S

Își zicea Djoker când era mic. A crescut printre bombardamente, târa după el rachetele de tenis, mai mari ca el, în timpul desantului american asupra Belgradului. Detractorul său de astăzi, cheliosul juduciarist, ridica solde, după solde, pe atunci, pentru unicul merit de a fi scos damfurile din bocancii regimentului cu prosopul de șters pe cap.

După ce a dus echipa Serbiei în finala Cupei Davis din anul 2010, învinșii i-au spus Serbinator, combinând naționalitatea sa cu Terminatorul din filme. Ulterior, pronia cerească l-a făcut producătorul filmului “Cei care au revoluționat jocul,” în care l-a distribuit pe terminatorul Arnold Schwarzenegger, într-un rol de nutriționist.

Dacă am trăi într-o lume normală, cel mai mare tenismen al lumii i-ar învinge pe dogmaticii vaccinării cu de-a sila, pentru o nouă ordine mondială, într-un proces echitabil. Poate oricând să probeze veridicitatea documentelor medicale. Numai că noul obscurantism dogmatic al latifundariilor statali se bazează tocmai pe obediența sinistră a robelor descheiate, până la rușine.

Miercuri, justiția de la antipozi își va da examenul de conștiință. Așa se vor lămuri, încă o dată, și haterii mei că justiția nu e decât securea călăului ce-și zice Om nou.

Din toată cortoreala asta, se pare că Djokovici își bate joc de autoritățile neomarxiste.

Ciucă al nostru nu și-a cerut încă iertare pentru că Serbinatorul și-a bătut joc de autoritățile australiene

Sper să mă înșel. Dar până la ciocanul final, nu rămâne decât să ne gândim ce ar fi făcut Klaus Iohannis, în cazul în care îmbrăca tunica lui Aleksandar Vučić, președintele Serbiei? Ar fi spus, precum acesta:în conformitate cu toate standardele dreptului public internațional, Serbia va lupta pentru Novak Djokovic, dreptate și adevăr. Ieșiți în stradă!” sau ar purta livreaua de vechil și și-ar cerea scuze oligarhilor neomarxiști, pentru că sportivul său le-a tulburat somnul de moarte?

Vocile lumii

Srdjan Djokovic

Tatăl lui Novak

Serbinatorul
Srdjan Djokovic, tatăl marelui campion

“Este un Spartacus al lumii noi! E un simbol al oamenilor liberi. Fiul meu este ținut captiv. Nu e o luptă pentru Novak, ci pentru întreaga lume!” a declarat furios, dar elegant, Srdjan Djokovic, tatăl faimosului deținut, presei mondiale.

 Citiți România Liberă și pe Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Donald Trump reducerea taxelor pentru Canalul Panama sau returnarea controlului către SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a solicitat statului Panama să reducă taxele aplicate pentru utilizarea Canalului Panama, invocând tarife „ridicole și extrem de...

2024, record de drumuri rapide. Alți 21 km deschiși pe A7 Moldova

Începând de astăzi, la ora 16:00, traficul va fi deschis pe Lotul 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), un segment de 21 km....

Donald Trump reducerea taxelor pentru Canalul Panama sau returnarea controlului către SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a solicitat statului Panama să reducă taxele aplicate pentru utilizarea Canalului Panama, invocând tarife „ridicole și extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă