0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecial„Semnalul de alarmă” tras a avut efect: CFR a decis anularea „șprițului...

„Semnalul de alarmă” tras a avut efect: CFR a decis anularea „șprițului cu lăutari” din Trenul Regal

CFR Călători nu mai vrea organizarea „șprițului cu lăutari” în Trenul Regal. Compania feroviară a luat o decizie importantă privind contractul încheiat pentru ziua Națională a României.

CFR Călători a transmis luni, 28 noiembrie, într-un comunicat, că „nu are nicio implicație sau vreo contribuție în organizarea evenimentului din tren, în timpul circulației Trenului Regal al Societății Feroviare de Turism – SFT CFR SA”.

CFR nu mai vede necesară închirierea pentru serbarea „șprițului cu lăutari” în Trenul Regal după ce mai multe voci au criticat acest lucru

Compania feroviară a subliniat că trenul poate fi închiriat contra cost. În plus, CFR chiar ar fi primit o astfel de solicitare din partea unei persoane care „a prezentat toate avizele tehnice de circulație ale trenului, emise de organele abilitate”, potrivit evz.ro.

Cu toate acestea, CFR Călători a decis să rezilieze unilaterial contractul. Acesta prevedea că trenul va fi închiriat în ziua de 1 Decembrie pe ruta București-Sinaia și retur, se mai arată în comunicatul emis de companie.

Pentru ce a fost închiriat Trenul Regal

Trenul Regal a fost închiriat pentru o petrecere numită „Spriț și lăutari”, care ar fi trebuit să aibă loc chiar de Ziua Națională a României. Un bilet a costat 500 de euro și în pachet a intrat o călătorie cu trenul București – Sinaia și retur. De asemenea, călătorii aveau parte și de o degustare de vinuri, mâncare și muzică lăutărească. Mai mult decât atât, toate cele 80 de bilete pentru acest eveniment au fost vândute. Pagina de promovare a evenimentului a precizat că „De ziua națională a României, petrecem la rang de artă. O incursiune în timp cu trenul regal, pe ruta București-Sinaia, ce va aminti de zaiafeturile de odinioară”. În plus, pe afiş apar inclusiv regele Ferdinand şi regina Maria.

CFR Călători a revenit asupra deciziei inițiale pentru că vestea petrecerii cu lăutari a deranjat Casa Regală. În acest context, reprezentanții Casei Regale au susținut că patru generații ale familiei regale au călătorit cu acest tren. În plus, au fost realizate 14 călătorii care au avut legătură cu familia regală începând din 2008.

„Trenul a condus pe Regele Mihai I și pe Regina-mamă Elena în exil, în zilele de 3-6 ianuarie 1948. Același tren l-a condus pe ultimul drum pe Regele Mihai la 15 decembrie 2017. Ceea ce se întâmplă acum, o călătorie în scop comercial, reprezintă aproape o blasfemie. Trenul Regal îl considerăm un loc sacru, după ce l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum”, a mai transmis directorul Administrației Proprietăților Regale, Ion Tucă pentru o televiziune, recent.

Ministerul Transporturilor face „prostituție ieftină” de 1 decembrie cu Trenul Regal

De 1 Decembrie, Trenul Regal, un simbol istoric, va găzdui o petrecere cu „șpriț și lăutari” pentru care 80 de persoane au plătit în total 40.000 de euro. Anunțul privind evenimentul nu a fost deloc pe placul Casei Regale, care a transmis că „istoria României nu poate fi închiriată”, iar petrecerea „este o blasfemie”.

Deputatul liberal Alexandru Muraru a anunţat pe Facebook faptul că o companie intenţionează să organizeze în vagoanele regale petreceri lăutăreşti pentru 1 Decembrie. Iniţiativă „este intolerabilă şi trebuie stopată imediat”, susţine parlamentarul.

„ Atingerea adusă valorilor istorice prin închirierea Trenului Regal de către o companie care intenționează să organizeze în vagoanele regale petreceri lăutărești pentru 1 Decembrie este intolerabilă și trebuie stopată imediat. Am primit cu multă îngrijorare informația potrivit căreia trenul regal care l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum, la Curtea de Argeş, urmează să găzduiască, cu girul Societății Feroviare de Turism SA, o petrecere cu “muzică lăutărească și brânzeturi fine”, pentru un eveniment privat.

Casa Regală și opinia publică dezaprobă vehement acest tip de manifestare în trenul în care patru generații ale Familiei Regale au trăit momente istorice. Din acest motiv, îi solicit public ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să intervină urgent și să oprească iminenta ofensă adusă memoriei acestui simbol național al istoriei noastre.

Organizarea de petreceri cu taraf și muzică lăutărească în Trenul Regal este inacceptabilă într-o societate românească care manifestă un deosebit respect pentru valorile promovate de Familia Regală. Garanțiile date de către organizatorii petrecerii lăutărești, tocmai în anul centenarului încoronării a celui care a comandat trenul, Rege Ferdinand I, nu au nicio valoare, având obligația morală să renunțe la acest demers și apoi să ceară scuze publice pentru tentativa de închiriere a istoriei pentru petreceri lăutărești.

Ministrul Transporurilor trebuie să înțeleagă faptul că lipsa de reacție într-o asemenea situație înseamnă lipsa de respect pentru Casa Regală și opinia publică generală, lăsând să genereze un precedent periculos pentru simbolistica istorică și identitatea regală”, a transmis Alexandru Muraru pe Facebook.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă