19.3 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialSeful Politiei botosanene are zilele numarate

Seful Politiei botosanene are zilele numarate

Seful Inspectoratului Judetean de Politie Botosani, Dan Rosu, este in atentia prefectului de Botosani, Cristian Roman, care s-a declarat nemultumit de modul in care acesta a gestionat activitatea politistilor privind uciderea baietelului de doi ani si jumatate din Hanesti, gasit mort intr-o fantana din Saveni.

Seful Politiei, Dan Rosu, a intrat in conflict atat cu prim-procurorul judetului, Cristian Popovici, cat si cu prefectul Cristian Roman dupa ancheta desfasurata de politisti pentru prinderea suspectului Ioan Lazar.

Conflict cu procurorul

Totul a pornit de la declaratia facuta de seful Politiei referitor la faptul ca principalul suspect in uciderea copilului ar fi fost lasat sa plece pentru ca politia sa aiba noi probe. El a precizat atunci ca, fugind din spital, suspectul ii va conduce pe politisti si catre celelalte membre din corpul copilului, de la care au fost gasiti ochii in buzunarul de la hanoracul cu care era imbracat. Prim-procurorul judetului a spus ca afirmatiile sefului IPJ Botosani sunt grave, in conditiile in care decizia a fost luata fara consimtamantul procurorilor cu care s-a derulat ancheta. „Daca comanda Inspectoratului de Politie s-a facut fara girul si fara cunostinta procurorului, este foarte grav. In primul rand, trebuie stiut ca asemenea situatii sunt gestionate de procurorul de caz. In cazul copilului de la Hanesti, vizibil a fost ca procurorul a fost apelat numai atunci cand lucratorii de politie au inceput sa dea de greu. Nu consider normal ca, dupa ce presa a relatat ce a relatat, dupa ce unii au dat declaratii ca acest Ioan Lazar a fugit din spital sa aruncam in ochii lumii versiunea ca Ioan Lazar a plecat pentru ca asa am vrut noi. Este o afirmatie grava pentru ca, in primul rand, nu comisarul-sef Dan Rosu are raspunderea gestionarii acestui caz, ci doar procurorul de caz si ofiterii implicati in instrumentare. Cred ca este o declaratie care vizeaza absurdul si contravine bunului-simt comun. Este evident ca Ioan Lazar a fugit din spital fara un control si fara stiinta celor implicati in solutionarea mortii copilului de la Hanesti”, a declarat Cristian Popovici, prim-procurorul judetului Botosani.

Cazul Larisa Chelaru, precedent

La randul sau, prefectul Cristian Roman a declarat ca acest caz seamana foarte mult cu cel de la Iasi in care Larisa Chelaru a fost gasita moarta. Prefectul a refuzat insa sa faca vreo declaratie cu privire la masurile pe care le-ar putea lua fata de seful IPJ Botosani. „I-am atras atentia inspectorului-sef ca acest caz seamana din ce in ce mai mult cu cel de la Iasi. Nu pot sa ma amestec in ancheta, insa treaba mea este sa integrez parerea cetatenilor transmisa prin mass-media si sa veghez ca lucrurile sa nu degenereze. Urmarim indeaproape activitatea si va asigur ca vom face o analiza corecta si coerenta si vom dispune masurile corespunzatoare. Ii lasam sa isi faca treaba, sa se concentreze asupra acestui caz, pentru ca este mai important ca adevarul sa iasa la iveala si apoi vom analiza activitatea Politiei, iar pana la sfarsitul anului vom lua o decizie”, a declarat Cristian Roman, prefectul judetului Botosani. Principalul suspect in cazul omorului copilului de doi ani si jumatate a primit mandat de arestare preventiva. Ioan Lazar nu este acuzat de crima, ci pentru ca a intretinut, in luna iulie a acestui an, relatii sexuale cu un copil. Potrivit politistilor, relatiile sexuale dintre cei doi au fost intretinute in apartamentul barbatului. Acesta nu a fost pus, deocamdata, sub acuzare pentru uciderea baietelului, intrucat procurorii nu au reusit sa probeze ca moartea copilului ar fi fost produsa de cineva si nici ca Ioan Lazar este implicat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă