4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialSefii sportului: politicieni si carciumari

Sefii sportului: politicieni si carciumari

» Ministrul Monica Iacob Ridzi poate fi "mandra" de ce a realizat in sportul romanesc: a pus in toate fotoliile judetene de conducere slujbasi ai partidelor aflate la putere. PSD si PDL si-au impartit frateste posturile de sefi ai directiilor Judetene de sport (DJS), iar asa-numitul "examen" pentru ocuparea posturilor, dar si pentru conducerea cluburilor sportive departamentale, s-a dovedit a fi un simulacru. O mascarada, o piesa de teatru cu final asteptat.

Asistenta medicala, carciumar, profesor de economie, om de afaceri, consilier personal, profesor universitar (doctorand la Facultatea de Geopolitica), politist, lider de organizatie PSD sau PDL de femei, sef de organizatie de tineret, inginer cu specializarea calitatea produselor alimentare s.a.m.d. – asa arata nomenclatorul meseriilor pentru sefii… directiilor judetene de sport din Romania!
Culmea e ca ministrul Ridzi afirma sus si tare ca aceste posturi au fost ocupate pe criterii de competenta, in urma unor examene! Doamna, care tinde sa o egaleze pe "Abramburica" de la Invatamant prin modul in care a bulversat sportul romanesc in numai cateva luni de "sefie", este contrazisa insa de toti reprezentantii din teritoriu ai partidelor care si-au impus favoritii!
Raspunsul preferat al celor care au primit posturi la DJS? "Nu am practicat nici un sport, dar imi place sa ma uit la televizor cand joaca echipa nationala". "Felicitari", doamna Ridzi!

Exoticul Borsan – sef la Mures
seful DJS Mures a devenit exoticul om de afaceri targ-muresean Doru Borsan, vicepresedinte al PD-L Mures.  Acesta a obtinut in 2007 diploma de psiholog la Universitatea Dimitrie Cantemir si se mandreste cu specializarea in turism pe care a dobandit-o intre 1990-1995 in Italia, desi gurile rele spun ca in acea perioada prosperul om de afaceri de astazi ar fi adunat bani la ciorap in Italia din diferite activitati.
Dupa ce a fost pe rand presedintele tinerilor din PD Mures si presedinte al PNG-CD Mures, Doru Borsan a intrat in PD-L, partid care l-a propulsat pe fotoliul de consilier judetean. Intamplator sau nu, Borsan este proprietarul spatiului in care functioneaza mini-primaria din cartierul targumuresean Tudor, iar din acest contract incheiat cu administratia locala condusa de seful sau de partid, Dorin Florea, primar de Targu-Mures, Doru Borsan incaseaza lunar putin sub 10.000 de euro. Totodata, inainte ca Doru Borsan sa fie instalat in fruntea DJS Mures, sotia acestuia, Simona Borsan, a fost unsa sefa a Casei de Cultura Mihai Eminescu din Tg Mures.
Borsan a fost unul din oamenii de baza ai lui Gigi Becali si a facut multa vreme jocurile latifundiarului din Pipera.

Cum creste sportul la Bascov: cu doua restaurante
Foarte elocvent este cazul lui Gheorghe Dutulescu, noul sef al Complexului Sportiv National Bascov. "Nu am facut sport, am fost pus politic", recunoaste Dutulescu, cel care are "meritul" de a fi vicepresedintele Biroului Municipal Pitesti al PDL si proprietarul… barului unde se intalnesc sefii acestui partid din Arges. "Va spun sincer, daca nu eram sustinut politic, nu eram aici", recunoaste Dutulescu, cel care isi demasca si colegii din alte structuri: "Asa e in toata Romania".
Inginer cu specializarea calitatea produselor alimentare, cu un master in management agroturistic si protectia consumaturilor, Dutulescu are o idee clara despre cum va ajuta sportul, idee cu care probabil ca a si castigat "concursul" organizat de colega sa de partid: ar face la Bascov doua… nu, nu terenuri sau piste nautice, ci restaurante. "Va spun eu, ca stiu, cand e sezon se fac o multime de bani cu nuntile, cu botezurile".

Consilierul ministrului Ridzi, sef la Iasi
Ciprian Paraschiv este noul director al DJS Iasi. Pana sa preia conducerea DJS, fostul fotbalist Paraschiv a fost consilierul personal al ministrului Monica Iacob Ridzi, iar acest lucru crede ca il va ajuta in conducerea directiei. "Sigur, planul de bataie exista, am depus un proiect de management. Cum am mai spus sunt directii mari pe care ma voi axa, sportul pentru toti, sportul de masa si sportul de performanta. De asemenea, tin foarte mult la patrimoniu si va trebui sa avem grija de intretinerea si modernizarea bazelor noastre sportive pentru ca e nevoie, avem un cabinet metodic care trebuie modernizat si, va pot spune in premiera ca am descoperit la Iasi o filmoteca pe pelicula, cu unii dintre cei mai buni sportivi ai Romaniei, care trebuie reconditionata si are o valoare inestimabila", a precizat Paraschiv, discursul sau fiind identic cu cel al doamnei ministru. Cine dupa cine s-o fi luat?

Campioana mondiala vs asistenta medicala
Fosta campioana mondiala de atletism Marieta Ilcu a pierdut postul la DJS Hunedoara in fata unei… asistente medicale. E drept, o asistenta cu sustinere politica. Sorina Cebori, de profesie sora medicala, este si instructor de dans sportiv si, probabil argumentul decisiv, sefa organizatiei PSD de femei din Brad. "Sorina Cebori este un om din sistem si nu vom face greseala sa numim o persoana care sa nu ne faca cinste. Noi, PSD Brad, am recomandat-o", spune Mihai Marius, presedinte PSD Brad… Ca tot spunea doamna Ridzi ca oamenii au luat examene.
Fara sustinere politica, Ilcu nu a avut nici o sansa. "Am avut naivitatea ca cred ca va castiga competenta, profesionalismul, desi oamenii imi spuneau ca va conta doar recomandarea politica", spune fosta campioana. "Dar concursul a fost o umilinta, o batjocura pentru mine", regreta Ilcu. Noua directoare vede altfel sportul. "Iubesc sportul de cand ma stiu, toata viata m-am ocupat de sport. stiu sa lucrez in echipa".

Profesor… inspector scolar… consilier
Directorul DJS Dolj a devenit Diana Maria Busoi, nominalizata la aceasta functie de PDL. Diana Busoi este de formatie profesor de economie. A urmat cursurile Facultatii de stiinte Economice ale Universitatii din Craiova, dupa care, intre 1997 si 2003, a fost profesor la Grupul scolar Traian Vuia. Intre 2003 si 2005 a fost pe rand director adjunct si director al acestei unitati scolare, iar in perioada 2005-2009 a fost inspector scolar general. Diana Busoi a fost consilier local PD la Craiova si apoi consilier judetean. Din decembrie 2007 a ajuns deputat, inlocuindu-l in functie pe Marian Jean Marinescu, plecat europarlamentar la Bruxelles. "Nu am practicat nici un sport, dar sunt foarte pasionata si urmaresc cu multa placere tenisul de camp", spune noul director al DJS Dolj.

Organizatia de Tineret PSD te duce la DJS
La Suceava, conducerile de la directiile judetene pentru Tineret si pentru Sport au fost schimbate pe criterii politice, fostii sefi fiind inlocuiti de membri ai PSD. La DJS, noul sef este, altfel nu se putea, un fost sportiv cu recomandare PSD. Catalin Coman l-a inlocuit cu cateva saptamani in urma pe fostul director Mihai Androhovici. In varsta de 31 de ani, Coman este consilier local al municipiului Falticeni si, probabil nu se putea altfel, presedintele Organizatiei de Tineret a PSD. Coman este fost sportiv de performanta, in prezent profesor de educatie fizica si sport si antrenor de atletism la Colegiul National Nicu Gane din Falticeni, insa e clar ca fara sprijin politic nu ar fi obtinut postul la Suceava. La ridicarea fiului a pus umarul, probabil, si tatal acestuia, Gheorghe Coman, inspector de specialitate (sport) la Suceava.

Specialist in patrimoniu, sef la sport
Si la DJS Caras Severin s-au schimbat sefii. A plecat un liberal, iar locul a fost luat de un "PSD-ist protocolist". Adica, numit in functie conform protocolului dintre partidele aflate la guvernare. Noul director, Catalin Baclesanu, vine din zona administratiei, de la Consiliul Judetean, unde s-a ocupat de probleme de patrimoniu. Are 34 de ani si masterul in administratia publica.
Conform intelegerii dintre PSD si PDL, sefia DJS Salaj a revenit partidului din urma. Chiar daca ministrul Ridzi vorbeste de un examen la MTS, cei care au "taiat si spanzurat" in teritoriu au fost democrat-liberalii, care au decis schimbarea din functie a lui Nicu Lapusan cu Ioan Onicas. "Nu vreau sa se interpreteze ca avem cu cineva ceva. Nicu Lapusan este un antrenor emerit, cu rezultate foarte bune in cariera de antrenor, insa noi ne dorim altceva", si-au motivat decizia PDL-istii, prin vocea deputatului Lucian Bode, presedinte al organizatiei judetene a partidului. Dupa cum se vede, nimeni nu vorbeste de "examenul" de la MTS.

Conducerea DJS Bistrita-Nasaud a revenit profesorului de sport Raul Zanca. Avantaj: este fostul consilier al presedintelui PDL Bistrita-Nasaud, Ioan Oltean. In acest fel, acesta l-a schimbat la conducerea DJS pe Constantin Florian, cel care de peste 15 ani a condus destinele sportului din judet.
La DJS Alba a ajuns in frunte un fost consilier PSD, Dorin Darlosan, 33 de ani, care a ocupat functia de presedinte al Organizatiei de Tineret PSD Alba. Fost luptator de performanta, acesta l-a inlocuit pe Dan Susa, care nu s-a prezentat la numirea oficiala a lui Darlosan pe fostul sau post.
Dintr-o actiune pe care la inceput am salutat-o, reinfiintarea Ministerului Tineretului si Sportului tinde sa devina o "bomba" cu efect intarziat, menita a face numai rau sportului romanesc. Asa cum era, Agentia Nationala pentru Sport grupa oameni care au tangenta cu sportul si il puteau ajuta, in timp ce MTS a politizat si singura activitate care, cat de cat, avea rezultate.

Ministrul care a inventat anul cu… 11 luni
Cei care isi mai pastreaza umorul si optimismul la MTS inca se mai amuza amar de una dintre primele decizii luate de doamna ministru Ridzi in 2009: aceea de a acorda finantare federatiilor sportive incepand cu sfarsitul lunii ianuarie! Adica pentru numai 11 din cele 12 luni ale anului, prima fiind "stearsa", practic, din calendar, desi sportul romanesc a avut o sumedenie de competitii in acea perioada! Pana la urma, obiectivul trasat de partid si de premierul Boc a fost atins: s-au facut economii importante, in detrimentul performantei sportive.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Prezența la vot depășește 4 milioane de alegători la ora 13.00; incidente în secții de votare

La ora 13.00, participarea la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a ajuns la 21,99% din numărul total de alegători, conform datelor furnizate...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...
Ultima oră
Pe aceeași temă