Secretarul american de stat pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, va veni la Moscova pentru a discuta cu oficialii ruşi, anunţă RIA Novosti.
În timpul celor trei zile, Nuland se va întâlni cu ministrul adjunct de externe al Rusiei, cu experţii în politică externă, dar şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.
Citeşte şi: Cum va arăta viitoarea Uniune Sovietică în viziunea opoziţiei ucrainene
Săptămâna trecută, Victoria Nuland a efectuat o vizită în Georgia pentru a se întâlni cu noua conducere, şi în Ucraina, unde secretarul de stat american s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), dar şi cu membri ai opoziţiei de la Kiev.
“Este momentul în care Ucraina fie respectă aspiraţiile poporului său, fie îl dezamăgeşte şi riscă astfel să intre în haos şi violenţă“, a declarat, la Kiev, Victoria Nuland, referindu-se la portestele de amploare care au loc în acestă ţară, după ce guvernul a ratat semnarea acordului cu UE.