17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialSe scumpeste painea

Se scumpeste painea

Efectele secetei au inceput sa se cunoasca in buzunarele iesenilor.
Producatorii din panificatie au decis sa scumpeasca painea.

"De la sfarsitul saptamanii trecute am scumpit painea cu zece procente! Majorarea pretului la paine nu se va opri, insa, aici! Pana la sfarsitul anului, cu siguranta vor mai fi doua sau trei scumpiri!", a declarat stefan Holicov, patronul unei societati de panificatie din Iasi.

Potrivit acestuia, cauza principala a scumpirilor o reprezinta pretul graului. "Deja, pretul la grau si la faina a crescut mult la nivel national. Daca anul trecut graul pentru panificatie se vindea cu 3.200-3.500 de lei vechi kilogramul, acum a ajuns la 6.000 de lei vechi pe kilogram, iar tendinta este de crestere!", a afirmat Holicov. Reprezentantii firmelor de panificatie iesene sunt de parere ca scumpirea reprezinta singura solutie pentru a rezista pe piata. "Nu sunt singurul care a scumpit painea. si alti producatori de pe plan local vor face la fel. Cine vrea sa mearga mai departe <n aceasta afacere nu are cum sa nu majoreze pretul mai devreme sau mai tarziu!", a spus stefan Holicov.

Si reprezentantii altei firme de profil au anuntat ca vor fi nevoiti sa ridice preturile la produse din cauza scumpirilor provocate de seceta din acest an.
"Se vor misca preturile pe anumite categorii, cum ar fi painea normala, in conditiile in care preturile la aceasta categorie nu s-au mai miscat, dar costurile cu utilitatile sau cu salariile au tot crescut! Scumpirea aceasta, a graului, pe piata interna este doar picatura care a umplut paharul… Scumpirile la paine se vor opera in functie de zone, de filiale!", a afirmat Gheorghe Francu.

Cele mai citite

Giurgiu dă lovitura! Biletul de milioane al premiului la Loto, a fost jucat în oraș

Acesta este al doilea câştig la Joker de categoria I, obţinut în acest an Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Giurgiu. Marele...

Eclipsa parțială de Lună va fi vizibilă din România

O eclipsă parțială de Lună va avea loc în noaptea de marți spre miercuri, 17 spre 18 septembrie, conform anunțului făcut de reprezentanții Observatorului...

VIDEO. Ozana Barabancea vorbește despre momentul în care a fost dată afară de la emisiunea „Te cunosc de undeva”

Ozana Barabancea a oferit detalii despre momentul în care a fost dată afară din emisiunea „Te cunosc de undeva” în cadrul unei apariții recente...
Ultima oră
Pe aceeași temă