1.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialSe pregăteşte sechestrul pe averile şefilor din port

Se pregăteşte sechestrul pe averile şefilor din port

Procurorii DNA audiază în această perioadă mai mulţi oameni de afaceri şi comisionari vamali a căror activitate este legată de afa-cerile din Portul Constanţa, au declarat pentru RL surse judiciare, iar „în perioada imediat următoare se va institui sechestru şi pe averile persoanelor puse sub acuzare în acest dosar”. DNA a ridicat la mijlocul lunii trecute 30 de persoane acuzate de fapte de corupţie în legătură cu activitatea din Portul Constanţa. Şefii grupării sunt, în opinia procurorilor, senatorul PDL Mircea Banias şi fostul secretar general al Ministerului de Interne Laurenţiu Mironescu, ambii acuzaţi că protejau şefii din port care percepeau şpagă de la oamenii de afaceri care făceau importuri de mărfuri din China.

Cereri de eliberare

Unii dintre cei 28 de oameni de afaceri şi şefi din Portul Constanţa care au ajuns după gratii au început deja să solicite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie eliberarea provizorie sub control judiciar.

Lui Eugen Bogatu judecătorii i-au refuzat deja o astfel de solicitare. Ieri s-a judecat şi cererea formulată de omul de afaceri bucureştean Marin Dodu, căzut şi el în „plasa” procurorilor anticorupţie.
Acesta din urmă a fost arestat la scurt după ce depusese la ANAF o sesizare scrisă în care reclamase faptul că mai mulţi factori de decizie din Portul Constanţa i-au cerut mită pentru a-l lăsa să introducă în ţară containere cu mărfuri care erau blocate la Constanţa.

Cele mai citite

Procurorii sud-coreeni cer pedeapsă cu închisoarea pentru liderul Samsung, într-un dosar controversat

Președintele grupului Samsung Electronics Co., Lee Jae-yong, se confruntă cu o cerere de condamnare la cinci ani de închisoare, formulată de procurorii sud-coreeni în...

Lamine Yamal ratează și meciul cu Brest! Barcelona resimte din plin absența tânărului atacant

Hansi Flick a confirmat că Lamine Yamal nu va fi disponibil pentru partida din etapa a 5-a a Ligii Campionilor împotriva lui Brest, o...

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...
Ultima oră
Pe aceeași temă