Formatiile „Scooter” si „Phoenix” vor concerta in noaptea de Revelion in Piata Mare din Sibiu, in cadrul unui mega-concert ce va marca deschiderea oficiala a programului „Sibiu – Capitala culturala europeana 2007”. Acestora li se vor alatura artistii din cadrul companiei franceze „Groupe F” (ce vor oferi un spectacol de lasere si artificii care va acoperi, se spera, intreg cerul municipiului), precum si Filarmonica Natiunilor sau trupa britanica „Smokie”.
„Pot sa va spun ca toate aceste formatii se vor afla la Sibiu cu ocazia evenimentului respectiv, dar deocamdata nu putem vorbi despre bani, pentru ca onorariile inca se mai negociaza. Am cautat, insa, formatii cunoscute care sa aiba si priza la public”, a declarat primarul orasului, Klaus Iohannis, care detine si functia de presedinte al Asociatiei „Sibiu – CCE 2007”.
Costurile spectacolelor nu au fost inca stabilite, dar Primaria a anuntat ca are un buget de 1,5 miliarde lei primit din partea Ministerului Culturii si mai asteapta ceva bani si din bugetul stabilit pentru sarbatorirea aderarii Romaniei la UE. La eveniment vor participa si oficialitati din Bucuresti din cauza carora organizatorii de la Sibiu au fost obligati sa amane lansarea programului cu o zi.
„Conducerea Asociatiei „Sibiu – CCE 2007” a decis ca evenimentul de deschidere a programului sa aiba loc in data de 1 ianuarie 2007 pentru a nu produce concurenta intre inaugurarea programului si sarbatoarea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. In noaptea de Revelion va avea loc o sarbatoare dedicata aderarii, care va cuprinde concerte „Scooter”, „Phoenix”, precum si un foc de artificii deosebit de complex”, a spus Iohannis.