13.5 C
București
marți, 13 mai 2025
AcasăSportFotbalAndrei Rațiu a ajuns la o cotă de 7 milioane de euro!

Andrei Rațiu a ajuns la o cotă de 7 milioane de euro!

Cota de piață a lui Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano, a crescut semnificativ, ajungând la 7 milioane de euro, datorită prestațiilor excelente din La Liga și contribuției sale la naționala României.

În urmă cu un an, Rațiu era evaluat la doar 1,5 milioane de euro. Evoluțiile sale impresionante în 2024 l-au transformat însă într-unul dintre cei mai valoroși jucători români ai momentului. Integralist în toate cele 10 meciuri oficiale disputate de România în acest an, Rațiu a avut o contribuție esențială în calificarea naționalei în optimile de finală ale EURO 2024 și în câștigarea grupei din Liga Națiunilor.

Un an excelent pentru Andrei Rațiu

La nivel de club, fundașul dreapta și-a asigurat un loc de titular la Rayo Vallecano, în La Liga, unde a evoluat în 16 partide, reușind să înscrie un gol și să ofere o pasă decisivă. Performanțele sale au atras atenția Barcelonei, care ar fi dispusă să achite clauza sa de reziliere, evaluată la 25 de milioane de euro.

În ultima actualizare a prețurilor de pe Transfermarkt, cota de piață a lui Andrei Rațiu a crescut aproape dublu, de la 4 milioane de euro la 7 milioane de euro, poziționându-l pe locul patru în clasamentul celor mai valoroși fotbaliști români.

Top 4 cei mai valoroși jucători români

  1. Radu Drăgușin (Tottenham) – 25 milioane de euro
  2. Dennis Man (Parma) – 17 milioane de euro
  3. Darius Olaru (FCSB) – 7,5 milioane de euro
  4. Andrei Rațiu (Rayo Vallecano) – 7 milioane de euro

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Săpunaru își încheie cariera la finalul sezonului! Meciul cu CFR Cluj va fi ultimul pe Giulești pentru căpitanul Rapidului

Fundașul de 41 de ani a transmis un mesaj emoționant înaintea retragerii: „Nu e un adio, ci un nou început” Cristian Săpunaru și-a anunțat oficial...

ONU va face o „reformă dureroasă”, anunță secretarul general Antonio Guterres

Procesul lansat pentru a face ONU mai eficientă va necesita schimbări 'dureroase', în special în ceea ce privește reducerile de personal, a avertizat luni...

Pro-Europenii și diaspora

„Sunt loială, nu sunt o trădătoare și iubesc țara asta pentru că cel mai simplu lucru este să-ți iei un bilet și să pleci...
Ultima oră
Pe aceeași temă