21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialŞcoală fără toalete şi apă, dar cu europubele

Şcoală fără toalete şi apă, dar cu europubele

Şcoala nr. 16 nu dispune la etaj de toalete, iar copiii trebuie să coboare mereu la parter. În schimb, elevii şi personalul şcolii aruncă gunoiul în câteva europubele amplasate pe coridor.

Sute de elevi ai Şcolii nr.16 din municipiul Constanţa, situată în zona Abator, coboară scările pentru a ajunge la toaletă. Există grupuri sanitare doar la parter şi de acestea beneficiază toţi cei 650 de elevi, plus angajaţii şcolii. După cum precizează directorul unităţii de învăţământ, prof. Lucica Duşu, şcoala a fost proiectată fără grupuri sanitare la singurul etaj construit. În 1945, boierul Năsturel dona clădirea care a avut ca destinaţie şcoala mixtă de băieţi şi fete.

Directorul Duşu explică faptul că, din lipsă de spaţiu, nu s-au putut amenaja, pe parcursul anilor, grupuri sanitare şi la etaj. „Într-o perioadă când s-ar fi putut construi era foarte greu, pentru că noi am folosit fiecare cămăruţă, iar acum nu ştiu exact dacă este apă curentă. Apă la etaj există în zona cabinetelor medicale şi a laboratorului de chimie unde sunt chiuvete şi se fac experienţe. Acum nu avem de ce să ne văităm foarte mult pentru că am scăzut mult ca populaţie. De la 1600 elevi, am ajuns la 650″, spune managerul. Cele zece grupuri sanitare de la parterul şcolii au fost dotate cu gresie şi faianţă, în această vară, cu sprijnul RAEDPP. Cu 10.000 de lei din fonduri proprii s-a asigurat restul materialelor.

Pe de altă parte, în prezent, în şcoală există europubele în care se aruncă gunoiul. „Noi avem doar europubelele pe care le ţinem în interior. Vă daţi seama cum ar fi să le scot afară. Într-o clipă nu le-am mai avea. Toată lumea se miră când le vede în şcoală. Şi pentru noi este foarte greu. Cumpărăm saci mari de plastic, costă 20 lei 10 saci, trebuie să colectăm gunoiul în aceşti saci. E un efort financiar. Noi am mai făcut adrese la gospodăria comunală, care ne vine să ne ia gunoiul. Nu înţelegeau de ce insistăm aşa de mult să vină să ne ia gunoiul în fiecare zi. Era foarte necesar pentru că era în interior, iar în europubele se adună resturi de la corn, lapte, iaurt, brânză plus ce mai aveau copiii. Acum o să am platformă”, precizează directorul.

Rampă cu probleme

Conducerea şcolii nu ştie exact unde va fi amplasată această rampă de gunoi. Curtea şcolii nu este foarte mare şi acolo elevii fac orele de sport, iar părinţii îşi aşteaptă în acest spaţiu copiii, pentru a-i lua acasă. Singura amplasare posibilă a europubelelor ar fi undeva într-o latură a şcolii, pe spaţiul verde, aproape de poartă. „Eu aş vrea să păstrăm europubelele pentru că acolo unde vrem noi să le punem este cale de acces”, completează Lucica Duşu. Precizăm faptul că şcoala nr.16 deţine autorizaţie sanitară. Singura observaţie, laa utimul control, a fost să se asigure săpun lichid. 

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă