Pe la finele lunii noiembrie Amazon.com a lansat un dispozitiv electronic pe post de biblioteca electronica, intitulat Kindle. A existat un precedent, Sony Reader, insa cel de acum e superior: e mai usor, nu trebuie incarcat la cateva zile – desi se pare ca, in linii mari, functioneaza dupa principul unui telefon mobil – si are o capacitate echivalenta a 200 de titluri. Pe scurt, acest dispozitiv de dimensiunea unei carti reale te scuteste de carat un rucsac plin de carti si are avantajul ca, printr-un sistem wireless, iti asigura si presa in fiecare zi, contra extra cost. Pentru 400 de dolari, ai acces la o mica biblioteca portabila, concentrata, pe care o poti folosi oriunde si oricand. Bonus: nu exista lumina pe fundal – ca la orice display electronic –, ceea ce inseamna ca ochii cititorului vor fi cat de cat protejati.
Bun, intrebarea este de ce ar da cineva bani pe asa ceva? Cum ramane cu placerea de a simti paginile unei carti, mirosul de cerneala, izul vechi de biblioteca? Toate astea sunt deja istorie, oare? Adica, am ajuns sa simulam pe siliciu si o placere atat de veche precum lectura, atat de… simpla, in fond? Nu sunt carcotasa, poate doar conservatoare, cand vine vorba de a pastra un ritual atat de special cum e cititul. Pentru ca el e legat de o stare, de o atmosfera intretinuta de amanunte precum textura copertei, mirosul hartiei, autograful autorului pe pagina de garda. Eu fac sublinieri pe carti, indoi coltul paginii, adorm cu capul pe ele, uneori. Exista o intimitate intre o carte si cititorul ei. Dumneavoastra puteti fi intim cu ceva pe care scrie Sony sau Kindle?
