Partial amnezic, nutream convingerea ca numai pe meleaguri dambovitene se face caz de casele candidatilor. Povestea lui "Nastase patru case" mi se parea imposibila aiurea. Ei bine, iat-o reinviata la mii de mile departare, in Statele Unite. Numai ca acolo candidatul McCain nu mai stia cate case are, dar i-au amintit adversarii ca, de fapt, avea sapte. Sa crape de invidie candidatii nostri, posesori de cate o modesta lista de trei sau patru case si apartamente, de valori incomparabile cu aceea a proprietatilor candidatului republican la presedintia Statelor Unite. si inca un amanunt: candidatul american republican nu si le-a facut in timpul vreunui mandat, ci ele provin din dota(rea) sotiei sale. Nici vorba de vreo matusa Tamara, sau Molly, ca suntem in alta zona geopolitica. N-am fost, totusi, asadar, noi protocronisti nici macar in povestea cu numararea caselor candidatilor ori a celor gata alesi. In America s-a mai pus problema si acum patru ani.
Daca imi aduc bine aminte, nici Franta nu e straina de scandalul caselor, cu un apartament de lux acordat de primarie fiului unui fost politician influent, prim-ministru chiar o vreme, care de atunci nu reuseste sa se mai ridice la vechea glorie, dupa ce a dat casa inapoi, fireste. Ei, uite ca tocmai acest fireste de la ei e nefiresc la noi. Ai nostri, politicienii vreau sa zic, tin cu dintii de prada odata apucata, de parca ar fi din rasa aceea de caini care nu-si mai pot desclesta dintii, odata infipti in piciorul vreunui biet trecator. Numai ca aici, la noi, trecatorul nu e altul decat tara sau, ma rog, ceea ce e mai de pret in ea. Aceasta clasa politica de prada, cum o numesc analistii, si-a infipt dintii si ghearele in ceea ce o interesa din bogatia tarii. Nu se mai da dusa de la, sa zicem si noi cu ceilalti, borcanul cu miere. Lumea s-a lasat momita de sirenele politice care ii cantau ca votul uninominal o sa ne scape de clasa politica de prada.
Cand colo, ce sa mai vezi? Se-ntorc, nu, nu "vapoarele din departari", in ciuda unor afinitati pe care o persoana importanta de pe esichier le are cu zona navigatiei, se-ntorc sirenele care cantau pe la Securitate, pe la ambasadele noastre securistice, prin cine stie ce birouri din strainatate, ba chiar si din patrie. Se-ntorc, se cocoata pe liste, uninominali de data asta, ca sa fie clar definitiv cine pe cine alege. Nici nu stii cum ar fi mai bine: cu din aia care n-au cantat ariile Securitatii, dar sunt corupti, sau cu din astia, cantareti pe partituri dinainte stiute, care inca nu s-au imbogatit, dar se pregatesc acum, prin candidatura la Parlament. Casele lui John McCain, de bine, de rau, s-au cam lamurit, cu atat mai mult cu cat nici adversarul sau nu e sarac lipit, fiind si domnia sa proprietar al unei mici bojdeuci in valoare de un milion jumatate de dolari. Dar cu casele alesilor nostri e mult mai greu si teama mi-e ca nici dupa alegerile viitoare n-o sa fie mai usor, in ciuda promisiunilor unor partide ca alesii vor deveni si ei, in sfarsit, cetateni egali cu ceilalti in fata legii, putand fi cercetati fara vreo aprobare de la cine stie ce comisie speciala ori de la Parlament.
Acesti oameni nu mai pot fi crezuti, asa cum nu pot fi crezuti conducatorii Rusiei cand declara ca isi retrag trupele de undeva unde tocmai si le-au introdus. Din cand in cand mai cer si politicienii noi sa fie respectati, cam cum cerea Medvedev, zilele trecute, respect pentru tara sa. Dar cum sa fii respectat cand nu-ti tii cuvintul, cum sa fii crezut cand ai mintit tot timpul? Pana la urma, axa Bucuresti-Washington se schimba, e destul de clar, daca ne gandim la comportamentul clasei politice dambovitene, tot
intr-una, vai, prea bine cunoscuta noua, Bucuresti-Moscova. Nu-i vorba, mint si politicienii din tarile civilizate, dar parca nu in aceasta proportie de masa.
