7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialScandalul manualelor: MEN a finalizat procedura de reevaluare a manualelor. Editorii acuză,...

Scandalul manualelor: MEN a finalizat procedura de reevaluare a manualelor. Editorii acuză, în continuare, fraudarea licitației

Ministerul Educației a anunțat, luni, că a finalizat procedura de reevaluare a ofertelor de manuale pentru clasele I şi a II-a şi că va informa ofertanţii, după decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), în timp ce Federația Editorilor continuă să reclame fraudarea licitației.

Scandalul manualelor pentru clasa I și a II-a durează de la sfârșitul lunii august și a început după ce Ministerul Educației a anunțat câștigătorii licitației, rezultat contestat de Federația Editorilor, care au susținut că licitația a fost trucată.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), reevaluarea făcută de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) s-a realizat în baza legislaţiei în vigoare privind licitaţiile publice. Termenul de finalizare a reevaluării a fost stabilit în maximum două săptămâni de la momentul publicării deciziei.

Citește și: Elevii primelor două clase, fără manuale din cauza scandalului licitațiilor de la MEN

Reevaluarea, subliniază ministerul, este prima etapă din procedura de licitaţie. De luni, CNEE va informa toţi ofertanţii cu privire la rezultatele evaluării proiectelor de manuale depuse. Din punct de vedere legal, imediat după această informare, participanţii la reevaluare pot depune contestaţii. Într-o astfel de situaţie, MEN arată că va aştepta decizia de soluţionare a CNSC şi va aplica prevederile acesteia, în limita termenelor legale.

MEN mai precizează că etapa următoare va presupune semnarea acordurilor-cadru între CNEE şi ofertanţii câştigători. Imediat după acest moment, cadrele didactice din învăţământul primar vor fi consultate asupra manualelor care urmează să fie folosite la catedră, pentru a putea opta pentru acelea pe care le consideră potrivite. Consultarea se va face pe o platformă online, aceeaşi pe care se vor centraliza comenzile de manuale ale fiecărei unităţi de învăţământ. După centralizarea comenzilor, CNEE va încheia contracte cu fiecare ofertant în parte.

Citește și: MEN: Manualele, doar după finalizarea procedurilor de licitație

Altfel spus, licitaţia este, practic, reluată. Ministerul Educaţiei nu face publică, însă, lista ofertelor de manuale selectate în urma reevaluării.

Tot luni, FER a prezentat un punct de vedere în care reiterează faptul că licitaţia iniţiată de MEN şi contestată a fost marcată de un "act de fraudare a rezultatelor": "Întrucât ministrul educației, domnul Remus Pricopie, continuă să acuze editurile ca fiind cele care au blocat licitația de manuale, facem public un prim document care să dovedească temeinicia și gravitatea contestațiilor noastre. Este vorba despre unul dintre documentele cuprinse în dosarul de licitație", arată Federaţia. Respectivul document este Raportul intern de conformitate a manualelor digitale cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini, semnat de Daniel Böjte – consilier al ministrului Remus Pricopie-, Ciprian Popescu, Cristian Vasilescu şi Livia Țoca.

Citește și: Federaţia Editorilor din România: MEN a eliminat oferte valabile și a favorizat companiile câștigătoare, la licitația pentru manuale

"Acest document arată că și ofertele considerate de comisie conforme (și deci câștigătoare) erau, în fapt, neconforme cu caietul de sarcini. Comisia CNEE (aflată în subordinea Ministerului educației) a utilizat acest raport pe baza căruia a descalificat pe motive de neconformitate majoritatea ofertelor de manuale, dar a ascuns cu bună știință neconformitatea manualelor câștigătoare, declarându-le conforme. Acesta este un act de fraudare a rezultatelor licitației de care se fac responsabili membrii comisiei CNEE, condusă de domnul Silviu Cristian Mirescu", mai susţine FER, citat de Mediafax.

FER precizează că manualele în cauză, toate digitale (cinci de la CD Press şi două de la Asocierea Siveco + Litera), ar fi fost declarate neconforme, conform acelui Raport intern, pe considerente ce ţin de rezoluţie, de dimensiunile unor fişiere sau de faptul că un fişier video "nu merge" în browser-ele Internet Explorer şi Firefox.

În 18 septembrie, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a decis să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I şi a II-a, iar în acest sens inspectoratele şcolare judeţene au obligaţia ca, în regim de urgenţă, să completeze stocurile existente.

Citește și: Ministerul Educației a finalizat reevaluarea ofertelor privind achiziționarea de noi manuale pentru clasele I și a II-a

La solicitarea primului-ministru Victor Ponta ca elevii claselor I şi a II-a să aibă cât mai repede manuale la dispoziţie, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a decis să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I, până la finalizarea licitaţiei privind manualele digitale.

Din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar fi urmat să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală.

Pentru realizarea acestora, Ministerul Educaţiei a organizat o licitaţie, care a fost însă contestată de unele edituri.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.

Cele mai citite

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de iarnă: ce trebuie să știți pentru 24 decembrie – 7 ianuarie

În perioada sărbătorilor de iarnă, majoritatea băncilor își adaptează programul de lucru, iar multe dintre sucursale vor fi închise în zilele de 25 decembrie,...

Avertizări meteo: Cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic în aproape jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți mai multe avertizări de vreme severă, valabile pentru următoarele 24 de ore. În intervalul 24 decembrie, ora...
Ultima oră
Pe aceeași temă