23.9 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialScandal la Poliţia Argeş generat de o postare pe Facebook a purtătorului...

Scandal la Poliţia Argeş generat de o postare pe Facebook a purtătorului de cuvânt

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisar-şef Dănuţ Dinu, este cercetat prealabil şi nu mai reprezintă imaginea instituţiei, după ce a postat un mesaj pe Facebook în care reclama mizeria dintr-o piaţă, mesajul fiind interpretat drept o critică la adresa colegilor săi, pentru lipsa de implicare, relatează Mediafax.

Comisarul-şef Dănuţ Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, este cercetat prealabil şi a cerut mutarea din acest post, în urma unui mesaj postat pe o reţea de socializare la sfârşitul anului trecut, postare care a fost interpretată drept o critică la adresa colegilor săi poliţişti.

“S-a dispus o cercetare prealabilă vizavi de postarea domnului Dinu pe Facebook. În primă fază a fost o verificare din partea Biroului control intern, iar la momentul acesta lucrarea a fost înaintată unui ofiţer care face o cercetare prealabilă. În urma concluziilor comisiei urmează să luăm o decizie. Mai mult decât atât, domnul Dinu, cu data de 30 (decembrie – n.r.) a făcut un raport prin care solicită să fie mutat din funcţia de purtător de cuvânt, ca urmare a acestei cercetări şi a scandalului apărut”, a declarat, marţi, şeful Poliţiei Argeş, comisarul-şef Petre Ioniţescu.

Acesta a precizat că până în prezent împotriva comisarului-şef Dănuţ Dinu nu a fost luată nicio măsură în afară de aceea ca Dinu să nu mai reprezinte imaginea Poliţiei Argeş, acesta fiind în continuare încadrat în compartimentul “Cabinet” din Poliţia Argeş.

Şeful Poliţiei Argeş a mai spus că sancţiunile care ar putea fi aplicate variază de la mustrare scrisă la diminuarea salariului şi până la mutarea în altă funcţie, lucru pe care, de altfel, comisarul Dănuţ Dinu l-a şi solicitat superiorilor săi.

În mesajul postat pe Facebook, Dănuţ Dinu a scris: “Am trecut prin piaţa Ceair. O mizerie la propriu şi la figurat. Nesimţire, nu tu bonuri fiscale, colindători care sâsâie «ţigări, ţigări» sau «petarde, petarde», manele şi câini vagabonzi, mirosuri şi găleţi de brânză pe marginea drumului… preţuri de înţepeneşti… Aduceţi-mi aminte, dacă voi ajunge vreodată prim ministru, să închid toate pieţele şi toate târgurile din România. Şi încă ceva. Cred că în curând va prinde la public discursul rasist. Mă gândesc şi eu…”.

Mai multe persoane au reacţionat şi au făcut comentarii ca urmare a acestei postări.

“Mă scuzaţi… dar reprezentaţi legea. Fraţilor, de ce nu o luaţi pe sus, confiscat tot, amendă şi muncă în folosul comunităţii, nu închisoare ca să le plătesc eu trei mese pe zi şi alte alea”, scrie unul dintre cei care au comentat.

O altă persoană a postat un comentariu în care îi spune lui Dănuţ Dinu că este comisar şef şi că nu înţelege “rostul” discursului său: “Din nefericire, mizeria din Ceair e de ani de zile şi POLIŢIA NU FACE decât să scrie pe FB!!! Premier nu sunteţi! Comisar şef sunteţi!? CE FACEŢI DIN funcţia pe care o aveţi?!!? Semnalaţi pe FB? Am ajuns să strige POLIŢIA infracţiuni pe FB? Să înţelegem că purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş încurajează discursurile rasiste sau face previziuni?….?!!! Nu înţeleg rostul discursului…”.

Comisarul Dănuţ Dinu a şi răspuns unora dintre comentarii, spunând că “de pe margine e simplu” şi că “avem legi proaste” care permit celor ridicaţi de poliţie ca până seara să fie liberi.

Între timp, mesajul postat de comisarul-şef Dănuţ Dinu pe contul său a fost şters.

Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, a declarat, marţi, că nu este de acord cu atitudinea reprezentantului Inspectoratului de Poliţie Argeş, care “nu era îndrituit să facă acea postare”.

“Nu era domnul comisar şef îndrituit să facă acea postare. Este evident că nu trebuia să facă acea postare, nu trebuia să se pronunţe şi să facă remarci ca şi cum ar fi un locuitor al judeţului Argeş, uitând că şi el face parte din Poliţia Argeş. Nu era în dreptul domniei sale să facă aceste aprecieri din poziţia de comisar şef al Poliţiei Argeş”, a spus prefectul de Argeş Cristian Soare.

Cele mai citite

Congres USR: Partidul își alege astăzi un nou Birou Național și candidatul la alegerile prezidențiale

USR îşi alege astăzi noua conducere a partidului, dar şi candidatul la prezidenţiale. Delegații USR se reunesc, la București, pentru Congersul partidului unde își vor...

Laura Codruţa Kovesi, îngrijorată că noile prevederi adoptate de Austria ar putea împiedica anchetele Parchetului European

Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, anunţă că analizează noile dispoziţii legale adoptate de Austria. Unele dintre acestea ar putea intra în contradicţie cu Regulamentul...

Democrații cer înlocuirea lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din SUA, după dezbarea cu Trump

Performanța președintelui Joe Biden în dezbaterea pe scară largă împotriva fostului președinte Donald Trump a creat panică în rândul democraților. Actualul președinte al SUA...
Ultima oră
Pe aceeași temă