Institutul pentru Studierea Holocaustului cere retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat părintelui Justin Pârvu, întrucât, în calitate de fost membru al Mişcării Legionare, „şi-a menţinut convingerile antisemite şi xenofobe”, conform unui comunicat remis redacţiei.
Citeşte Ortodoxia română este în doliu! Părintele Iustin Pârvu s-a stins din viaţă
În 22 august, Consiliul local al Primăriei din Baia Sprie, Maramureş, i-a acordat, post-mortem, lui Justin Pârvu, ctitorul Mănăstirii Petru Vodă din Neamţ, titlul de cetăţean de onoare al oraşului, susţine Institutul „Elie Wiesel”.
„Afirmaţia sa explicită potrivit căreia ,,în România nu a existat Holocaust”, invocarea argumentului conform căruia documentele nu probează acest episod istoric şi descrierea Holocaustului din România ca invenţie a evreilor care doresc umilirea românilor (ianuarie 2013) probează in mod indubitabil ca Justin Pârvu a fost un negationist al Holocaustului„, arată Instituttutul „Elie Wiesel”, în comunicatul remis redacţiei.
De-a lungul timpului, părintele Justin Pârvu a avut mai multe declaraţii controversate: în 2009, explica, într-un interviu pentru revista „Atitudini”, că evreii înceracă, prin intermediul americanilor, să extermine lumea, iar în 2013, într-un alt interviu pentru aceeaşi revistă, i-a omagiat pe legionari ca fiind martiri care „s-au ridicat făţiş împotriva comunismului”, iar evreii sunt asimilabili Diavolului şi consideră că „creştinii sunt spurcaţi”.
În februarie 2011, la împlinirea a 92 de ani, i s-a intonat imnul „Sfântă tinereţe legionară”.
Citeşte şi Pentru cine se cântă „Sfântă tinereţe legionară”. Pentru BOR?
Astfel, „Justin Pârvu şi-a manifestat public sentimentele de ură împotriva evreilor” şi, întrucât „promovarea mesajelor rasiste, xenofobe şi antisemite este interzisă de Constituţia României, considerm că imaginea părintelui nu poate fi un simbol demn de promovat”, arată institutul.
Pe de altă parte, pe site-ul Primăriei din Baia Sprie nu apare nici o hotărâre a Consiliului local.
Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948-1964. Între anii 1966 şi 1975, părintele Justin Pârvu a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (judeţul Neamţ), iar între 1975 şi 1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (judeţul Neamţ).
În toamna anului 1991, părintele Justin Pârvu a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici). A murit în iunie 2013, din cauza unui cancer la stomac.
Citeşte şi SCANDAL la Târgu Ocna: Legionarul Valeriu Gafencu, cetăţean de onoare al oraşului
În 2009, un scandal asemănător a izbucnit la Târgu Ocna, după ce Consiliul local i-a acordat, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare al oraşului legionarului Valeriu Gafencu.