Sarea si piperul Berlinului

La prima vedere, sondajele lunare de opinie efectuate in Germania par, constant, o palma data peste fata marii coalitii de la Berlin. Cel mai recent sondaj indica o scadere fara precedent a popularitatii cancelarului Angela Merkel (54% in prezent, fata de 80% in luna februarie).
Desigur, societatea germana este inca departe de a duce „une vie en rose”, dar, pe ansamblu, nivelul de trai din majoritatea tarilor vest-europene nu mai este ceea ce a fost odata. Pana una-alta, dupa exact un an de guvernare Merkel, Germania pare sa poata respecta, chiar din 2006, criteriile de la Maastricht, economistii internationali au corectat, in mod ascendent, previziunile privind cresterea economica (apreciata, mai nou, la 2%), in timp ce numarul somerilor se reduce lunar – ce-i drept, cu doar cateva zeci de mii, dar totusi in mod constant. In plus, politica externa creionata de Angela Merkel a facut dovada unui numar considerabil de eforturi diplomatice – incepand cu relatiile transatlantice si pana la contributiile aduse in cadrul conflictului din Liban sau al crizei dosarului nuclear iranian. Toate aceste realizari constituie, ca place sau nu, sarea din bucatele politicii duse de un an in Germania.
Atunci, ce-i nemultumeste, de fapt, pe nemti? O serie de analisti au acuzat cancelarul ca nu ar avea suficienta „mana forte”, uitand de faptul ca lidera a reusit, pe parcursul carierei, sa depaseasca toate impedimentele – fie din propriile randuri crestin-democrate (vezi domnii Merz si Koch), fie din randurile opozitiei, trimitand „la pensie” un Gerhard Schroder care se agata, in vazul unei lumi intregi, cu dintii de fotoliul de cancelar.
Nici doamna Merkel si nici vicecancelarul social-democrat Franz Muntefering nu s-au aratat, pana acum, speriati de popularitatea aflata in descrestere, fiind evident ca atata timp cat politica „mainii blande” da rezultate neasteptat de bune intr-un timp relativ scurt, cuplul Angie-Franz nu are motive a se orienta dupa criterii demoscopice.
Sefa de guvern este apreciata practic unanim drept eminenta tacticiana. Astfel, politica reformatoare dusa de cabinetul ei se caracterizeaza prin acuratete in loc de pripeala, prin masuri si argumente rationale, nu insa si emotionale.
Si atunci ce i se poate reprosa, pana la urma? Probabil ca lipsa de spectaculozitate ce caracterizeaza de un an Berlinul, precum si refuzul cancelarului de a face din aparitiile ei un circ mediatic.
Cu alte cuvinte: lipseste cel mult piperul, nu insa si sarea.