22.8 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăSpecialSărbătoare à la Cluj

Sărbătoare à la Cluj

CFR Cluj a devenit, pentru a doua oară în ultimii trei ani, campioana României, eveniment sărbătorit pe stadion, pe străzi şi în cluburi.

Seara zilei de 15 mai 2010 nu va fi uitată prea curând în Gruia. 21.143 de spectatori, un nou record de asistenţă în istoria meciurilor CFR-ului de pe teren propriu, au luat cu asalt stadionul din cartierul clujean la un meci cât un al doilea titlu. Cu destule emoţii, dar parcă pentru ca bucuria câştigării campionatului să fie şi mai mare, Culio şi compania s-au impus cu 2-1 în partida cu Internaţional. ­Cele trei puncte obţinute au dat startul unei adevărate petreceri care, deşi nu a ţinut trei zile şi trei nopţi, i-a încins la maximum pe jucători, oficiali şi fani laolaltă. 

Primele şampanii s-au desfăcut chiar pe gazonul stadionului, acolo unde ardelenii au primit tricourile, medaliile şi, mai ales, trofeul de campioană. După aproximativ o oră de felicitări, poze şi scandări, jucătorii s-au retras la vestiare, dar a venit rândul suporterilor să îşi manifeste victoria. Într-o piaţă din centrul oraşului, 200 de fani au ignorat ploaia, au aprins torţe şi au fredonat, minute în şir, „Campionii, campionii”, dar şi „Să vină Cupa în Gruia”, cu referire la cel de-al doilea trofeu intern pe care CFR îl mai poate câştiga în acest sezon, Cupa României. A venit din nou rândul jucătorilor să fie în prim-plan noaptea, când, împreună cu soţiile sau prietenele, au petrecut până în zori într-un club din Cluj. „Sunt mândru de ce am realizat în acest sezon, am câştigat de două ori campionatul în ultimii trei ani şi ar fi extraordinar să luăm şi Cupa României, ar fi cireaşa de pe tort. Am fost cei mai buni din România şi am câştigat titlul doar pe valoarea noastră”, a sintetizat finanţatorul Arpad Paszkany.

Vise măreţe în Ligă

Cucerirea campionatului de ­către CFR Cluj înseamnă ­participarea directă în grupele Ligii Campionilor. Dacă jucătorii alb-vişinii vor să se lupte cu alde Messi, Cristiano Ronaldo sau Rooney, oficialii CFR-ului sunt mai rezervaţi şi se gândesc la ­calificarea în primăvara Champions League. „Sincer, vreau o grupă mai accesibilă decât acum doi ani, pentru că nu mai vrem să ne mulţumim doar cu simpla ­prezenţă. Vrem să ieşim din ­grupe”, este dorinţa finanţato­rului Arpad Paszkany.

Cele mai citite

Iohannis le arată Tricolorilor că n-a fost așa rău cu Belgia: pe el Rutte l-a bătut de la vestiare

Ilustrație: Marian Avramescu Spre deosebire de prima partidă a Naționalei României la Turneul Final al Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024, în care...

Când un viitor rege britanic face selfie cu Taylor Swift

Se schimbă paradigma de valori a lumii! Dacă înainte, ziua de naștere a unui viitor rege era celebrată cu multă solemnitate, astăzi, rolurile se...
Ultima oră
Pe aceeași temă