14.7 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialSăptămână de foc pentru "torţionarii" din Ştefan cel Mare

Săptămână de foc pentru „torţionarii” din Ştefan cel Mare

Principala luptă care o preocupă acum pe Dinamo este cea pentru câştigarea campionatului, cursă în care a reintrat după victoria din Ghencea. Însă tocmai acel meci a deschis o altă bătălie în „Ştefan cel Mare”: cea pe care zece jucători dinamovişti ar putea să o ducă în justiţie, după ce jandarmii i-au surprins pasând galeriei torţe învelite în fulare, înainte de startul meciului cu Steaua.

 

Andrei Mărgăritescu, Ionel Dănciulescu, Gabriel Torje, Valerică Găman, Liviu Ganea, Cristian Bălgrădean, Valeriu Bordeanu, Cătălin Munteanu, Marius Alexe şi Ştefan Bărboianu vor fi chemaţi, în primele zile ale lunii mai, la Secţia 22 de Poliţie pentru a fi audiaţi, anunţă Mediafax.

Recidivistul Mărgăritescu

Pentru Mărgăritescu, luna aprilie ar putea deveni fără niciun fel de ghilimele luna penală. Fotbalistul tocmai primise decizia de cercetare în stare de libertate într-un dosar în care este acuzat că a colaborat cu o reţea de hoţi de maşini de lux. Înşelăciune, fals în declaraţii, instigaţii la fals intelectual şi tăinuire sunt faptele de care s-ar face vinovaţi Mărgăritescu, dar şi fostul dinamovist Cristian Muneanu.

Jucătorii riscă să fie interzişi pe stadioane

În ceea ce priveşte incidentele din Ghencea, acestea nu au fost încă desluşite astfel încât să fie formulate acuzaţii oficiale împotriva fotbaliştilor. Deocamdată, trebuie, printre altele, identificaţi martorii şi confirmat faptul că materialele ascunse în fulare erau într-adevăr pirotehnice.

Totuşi, chiar în pauza meciului Steaua – Dinamo, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Florin Hulea, anunţa că dacă vor fi găsiţi vinovaţi de introducerea torţelor pe teren, jucătorii dinamovişti se vor alege cu dosare penale. Ba ar putea chiar primi interdicţie de a mai intra pe vreun stadion de fotbal, ceea ce pentru un fotbalist ar fi egal cu închierea carierei.

În Liga I sunt curaţi

Până una-alta, cei zece dinamovişti se pregătesc pentru ultimele cinci etape ale sezonului de Liga I, care aduc partide dificile cu FC Timişoara, CFR Cluj sau Gaz Metan Mediaş. Iar oamenii din fotbal îi menajează: clubul le-a luat apărarea, iar Comisia de Disciplină a LPF nu a dictat nicio sancţiune împotriva lor. Doar cluburile Dinamo şi Steaua au fost penalizate pentru neregulile de luni seara: Dinamo – o etapă fără spectatori pe teren propriu şi o amendă de 20.000 de lei şi Steaua – 50.000 de lei. Firma de securitate care trebuie să aibă grijă inclusiv ca niciun material pirotehnic să nu ajungă pe stadion a primit o sancţiune modică, de 500 de lei.

Suporterii dinamovişti se mândresc

În timp ce forurile care au puteri punitive fie îşi pregătesc cu migală acţiunile, fie ignoră problema, faptele încep să iasă la iveală.

Unii suporteri dinamovişti au recunoscut, sub protecţia anonimatului, că au primit torţele de la fotbalişti, potrivit Gazetei Sporturilor. „A fost o mare victorie a galeriei lui Dinamo, le-am arătat că suntem cei mai buni din România. Şi dacă mergem cinci într-o deplasare, tot reuşim să facem spectacol, să aducem torţe şi petarde”, s-ar fi fălit un ultras contactat de cotidianul de sport. Acesta ar fi recunoscut că jucătorii au fost cei care i-au ajutat pe fani să intre în posesia torţelor.

Materialele pirotehnice ar fi ajuns la stadionul „Steaua” în jurul orei 18.00, cu două ore şi jumătate înainte de startul meciului, odată cu echipamentele, ghetele, minigile şi restul utilizabilelor aduse de angajaţii clubului. Câţiva jucători dinamovişti ar fi precizat pentru GSP, tot sub anonimat, că au găsit fularele-problemă în vestiar şi că nu ştiau ce conţin acestea. „Pasa” către suporterii dinamovişti aflaţi în peluză ar fi avut loc în jurul orei 19.30, când fotbaliştii au ieşit la încălzire.

Însă pentru ca Torje, Dănciulescu, Mărgăritescu şi restul să fie găsiţi vinovaţi trebuie ca imaginile video luate pe stadion să demonstreze că ei sunt cei care au aruncat fularele cu torţe şi că acestea sunt într-adevăr cele găsite de jandarmi.

 

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă