6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialSamsung Galaxy Tablet, disponibil şi în România

Samsung Galaxy Tablet, disponibil şi în România

Lansat oficial la Berlin, la începutul lunii septembrie, Samsung Galaxy Tab a ajuns, joi, şi în România.

Asta oficial, pentru că site-urile româneşti comercializau de mai mult timp tableta, la preţul de 3.399 de lei.  Varianta oficială poate fi cumpărată începând de vineri la un preţ de pornire de trei ori mai mic.

YoungLak Jung, preşedintele Samsung Electronics România a fost prezent la lansarea tabletei. El a anunţat că „viitorul mobilităţii începe astăzi”.

Cu ce surprize îi întâmpină tableta companiei sud-coreene pe fanii gadget-urilor din ţara noastră?

Deocamdată gadget-ul Samsung este disponibil în România doar în reţeaua Orange. Preţul de pornire al tabletei este de 349 de euro cu un abonament ce include şi apeluri video.

Samsung Galaxy Tab, care cântăreşte doar 380 de grame, promite o experienţă multimedia unică pentru utilizatori. Pe lângă funcţiile clasice ale unui telefon, ecranul TFT-LCD de 7 inci (17,78 centimetri) cu tehnologie touch-screen, permite vizionarea full HD a 7 ore de înregistrare video, ce pot fi stocate pe memoria de 16 GB.

Dispozitivul are două camere foto, una principală, de 3 megapixeli, cu autofocus şi bliţ LED şi una secundară, de 1.3 megapixeli.

Şi pentru că principalul aspect pentru care Samsung a creat tableta este accesul – practic nelimitat – la Internet, prin aplicaţia Social Hub, utilizatorii vor putea accesa, din acelaşi loc, toate mesajele de pe Facebook, Twitter, Yahoo Messenger, Google Talk, e-mail sau SMS.

În plus, tableta permite crearea şi editarea de texte, precum şi citirea documentelor sau cărţilor în format .pdf şi .epub.

Navigarea prin meniul şi aplicaţiile gadget-ului se face cu uşurinţă, prin funcţia „drag&drop” a ecranului cu touch screen.

Toate prin intermediul sistemului de operare Android 2.2.

Vedetele s-au jucat cu Samsung Galaxy Tab, la lansarea oficială

 

Personalităţile prezente la lansare au fost nerăbdătoare să testeze tableta companiei Samsung.

Roxana Ciuhulescu, prezentatoarea emisiunii ProMotor, de la Pro TV, a „butonat” încântată noul gadget. „Înlocuieşte cu succes un laptop! Îmi place foarte mult şi o să-mi cumpăr cu siguranţă una!”

Solistul formaţiei Viţa de vie, Adi Despot, a rămas şi el impresionat de Samsung Galaxy Tab. „Mi se pare fantastică! Mi-aş dori să am mai mult timp liber să o folosesc”, a declarat artistul.

iPad, singurul concurent pentru Samsung, nu este încă în România

La nivel mondial, principalul concurent al tabletei de la Samsung este Apple iPad, care nu a fost încă lansat oficial în ţara noastră.

În magazinul virtual al companiei Apple, iPad se poate achiziţiona cu preţul de pornire de 499 de dolari, pentru varianta de bază, cu memorie de 16 GB. Cei care au nevoie de mai mult spaţiu de stocare, scot din buzunare 599 de dolari pentru varianta cu 32 GB sau 699 de dolari pentru o memorie dublă.

 

Cele mai citite

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

Mircea Geoană îndeamnă românii să voteze masiv: „Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară”

Candidatul independent Mircea Geoană și-a exercitat dreptul de vot duminică, 24 noiembrie 2024, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După vot, Mircea Geoană subliniat...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...
Ultima oră
Pe aceeași temă