LOPADEA NOUA. Sala de cununii a unei primarii dintr-o comuna din judetul Alba a ars aproape in intregime, intr-un incendiu cauzat de un scurtcircuit electric. Potrivit Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Alba, incendiul s-a produs miercuri seara, in sala de cununii a Primariei din Lopadea Noua, pompierii intervenind cu doua autospeciale. In urma incendiului, sala a ars aproape in intregime, fiind distruse mobilierul, aparatura audio-video si alte bunuri din interior, in valoare de peste 50.000 de lei noi (500 milioane de lei vechi). Pompierii au reusit sa stinga incendiul dupa aproximativ o ora.
Tot miercuri, pompierii au intervenit cu o autospeciala pentru stingerea unui incendiu izbucnit la buncarul cu rumegus din cadrul unei societati de prelucrare a lemnului din Capalna. Pompierii au reusit sa stinga incendiul in mai putin de o ora, salvand bunuri in valoare de 350.000 de lei noi (3,5 miliarde lei vechi). Incendiul s-a produs din cauza scanteilor mecanice provenite de la un fierastrau.